monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Prefectul Vuşcan se felicită singur pentru că a fost la locul accidentului aviatic

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan a declarat, vineri, că nu are ce să îşi reproşeze cu privire la modul în care a acţionat în situaţia accidentului aviatic din Munţii Apuseni.

Accident aviatic Apuseni

Gheorghe Vuşcan consideră că a luat o decizie bună prin faptul că a mers la locul producerii accidentului aviatic de luni şi se felicită singur pentru decizia luată. Întrebat de jurnalişti, după încheierea ceremoniei dedicată Zilei Unirii Principatelor Române, dacă îşi reproşează ceva cu privire la modul cum au acţionat autorităţile în cazul accidentului, prefectul judeţului Cluj a declarat că a luat o decizie bună când a decis să se deplaseze la locul accidentului. “Eu personal spun că am luat o decizie bună că am mers acolo. Mi-aş fi reproşat dacă aş fi rămas aici într-un birou în condiţiile în care codul roşu era activat în toată ţara”, a declarat Vuşcan. 


Cu privire la coordonate, Vuşcan a precizat că nu prefectul este cel care trebuie să se ocupe de acest lucru. “Coordonatele GPS nu le dă prefectul, sunt structuri care trebuiau să se ocupe. Comunicarea era preluată la nivel central, noi trebuia să fim acolo. Şi mă felicit că am fost acolo şi am ajuns până sus când am coordonat preluarea şi coborârea ultimilor trei răniţi. Era o fată, un paramedic, care era oarecum disperată şi speriată de agitaţia din jurul ei când toţi se doreau voluntari să o coboare. Am urlat atunci: fata dispune cu cine coboară acei răniţi! Pentru că ea îmi spunea că nu au voie să coboare neînsoţiţi. S-au oferit mulţi să ajute la coborâre şi eu m-am oferit, dar a ales pe cineva de la Salvamont care a coborât cu prima maşină, iar alţi doi cu a doua maşină”, a spus prefectul.