monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Bandă de hoţi specializată în furturi din locuinţe, ANIHILATĂ. Poliţiştii au intervenit ÎN FORŢĂ - Video

Poliţiştii din cadrul IPJ Cluj, cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., au reuşit anihilarea unui grup de hoţi.

Poliţiştii clujeni au reuşit destructurarea unui grup infracţional, format din 5 persoane, specializat în comiterea de furturi din locuinţe, prin folosirea unor calităţi mincinoase. Hoţii spuneau că sunt angajaţi la Regia de apă sau la Regia de gaze naturale.

Doi dintre cei bănuiţi au fost prinşi de poliţişti la data de 2 februarie 2015. Cei doi bărbaţi, de 37 şi 39 de ani, din Cluj, au fost prinşi în jurul în jurul orei 14:00,  în trafic, în Gilău, imediat după comiterea unui furt din locuinţă.

Cei doi, ar fi pătruns într-o locuinţă din Cluj-Napoca, folosindu-se de calităţi false. Au profitat de neatenţia victimei şi au furat circa 6.000 de lei, sumă găsită asupra lor la momentul depistării.

În urma probatoriului administrat, unul dintre cei identificaţi a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat preventiv, stabilindu-se că ar mai fi comis fapte de acest gen.

Alte trei persoane, care ar face parte din grupul infracţional specializat în furturi din locuinţe, au fost depistate miercuri, 11 februarie, în Cluj-Napoca. Cei trei bărbaţi au vârste cuprinse  între 23 şi 44 de ani.

În privinţa acestora, poliţiştii au stabilit că, la data de 11 februarie,   folosindu-se de calităţi mincinoase, ar fi comis un furt dintr-o locuinţă în Alba Iulia.

Astfel, în jurul orei 18:30, maşina cu care se deplasau cei bănuiţi de comiterea infracţiunii, a fost interceptat şi blocat în trafic, pe Calea Turzii, din Cluj-Napoca. Întrucât persoanele din autoturism nu au colaborat la solicitarea poliţiştilor,  refuzând să deschidă portierele ori să coboare din autoturism, s-a intervenit în forţă.

Cei trei bărbaţi au fost imobilizaţi şi conduşi la sediul Secţiei 4 Poliţie. Ulterior, au fost predaţi poliţiştilor de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Alba, pentru continuarea cercetărilor.

Asupra acestora, şi în autoturism, au fost găsite bunuri (circa 2.000 de lei, portmonee, telefoane mobile, laptop, etc.) a căror provenienţă urmează a fi clarificată, întrucât există suspiciunea rezonabilă că ar proveni din activităţi ilicite.

La depistarea celor trei au participat şi poliţişti din cadrul IPJ Alba.

„Poliţiştii clujeni continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

Citeşte şi: Doi infractori, prinşi de mascaţi pe Calea Turzii