monitorulcj.ro Menu

Actualitate

OPINIE Cetăţuia, observaţii de bun simţ - FOTO

Suntem tot mai des martorii abandonării principiilor de dragul unor decizii luate de oameni fără pregătire profesională sau dispuşi să preia pe negândite «modele» ce le sunt prezentate de cei interesaţi.

În orice discurs se subliniază nevoia protejării mediului şi cea de a asigura spaţiul verde necesar pentru buna calitate a vieţii (L. 24/2007).

Din 1990, am asistat la desfiinţarea tuturor spaţiilor verzi care mai existau în Cluj. Un oraş creat pe tramă medievală avea puţin spaţiu verde şi în general era la periferia zidurilor medievale.

Acum ne bucurăm de existenţa unor bănci pe locul scuarelor de pe str. Gh. Bariţiu şi din prelungirea parcului Caragiale.

Dacă faci o plimbare prin frumoasele cartiere de vile de pe dealurile  din jurul centrului, constataţi că în toate grădinile vilelor s-a mai înălţat o construcţie, în general mai amplă, mai disproporţionată faţă de cea veche. Dacă nu s-a construit nimic pe grădina vilei,  s-a pavat tot spaţiul să se facă loc de parcare pentru cei ce vin la firma care a cumpărat sau închiriat vila.

Prin acţiunea societăţii civile s-a împiedecat distrugerea unei părţi din parcul central pentru a se  crea  construcţii ce ar fi devenit filarmonică şi parcarea pentru cei ce veneau la concerte. Dar parcul a fost «amenajat» şi s-a mai tăiat o alee paralelă cu şoseaua de pe malul Someşului, s-au tăiat toate tufele care izolau parcul de şoseaua devenită axă de circulaţie intensă. În  zona interioară a parcului arbuştii au fost suprimaţi ca să se aducă mecanizat un nou strat de humus pentru a se face o pajişte englezească. Nici o grije pentru locuitorii înaripaţi ai parcului care îşi duceau existenţa în aceste tufe.  Copacii au fost «toaletaţi» pănă au rămas doar tulpinele si două trei ramuri. S-a încălcat art 12, 5 din legea spaţiilor verzi «În cazul arborilor ornamentali (tei, salcâm, castan, arţar, mesteacăn, stejar) plantaţi pe spaţiile verzi din domeniul public, precum şi al celor plantaţi în aliniamente în lungul bulevardelor şi străzilor, pe terenurile din zonele urbane şi rurale, este interzisă intervenţia cu tăieri în coroana acestora, cu excepţia lucrărilor de eliminare a ramurilor uscate… »  Nici acum nu s-a refăcut coroana copacilor…

Cetăţuia (dealul pe care s-a construit cetatea Vauban, la începutul sec. XVIII, data de pe  ancadramentul porţii în arsenal este 1718) a devenit după amenajarea ei  la începutul anilor ’60, un loc preferat pentru plimbare. Amenajarea peisagistică inspirată era o bucurie. .. Plantele sugerau  ceea ce nu se mai păstra din suprastructura fortificaţiilor.

O alunecare de teren, produsă după ce s-a construit hotelul Belvedere a afectat o parte din aleile ce conduceau de la podul «Elisabeta» spre cetate. Nu s-a considerat oportun a se relua studiul geologic şi a se reface acea parte din vestul dealului Cetăţuia. După mai bine de o jumătate de secol de la amenajarea Cetăţuii ca loc de promenadă, prin  «privatizarea»  Hotelului şi unei părţi din suprafaţa Cetăţii Vauban, am asistat  la degradarea  accentuată a stării în care se află  zidurile de susţinere ale  pantelor dealului, a parapetelor de protecţie a aleilor. Apa infiltrată între pietre măreşte tot mai mult pericolul ca acestea să se prăbuşească.

Singura grije a fost să se taie şi de două ori pe an gardurile verzi, plantate ca să sugereze ideea de fortificaţii suplimentare ale unei cetăţi.  Aceiaşi soartă au avut-o tufele de «ploaie de aur», liliac etc care făceau bucuria ochilor în fiecare primăvară…

Proprietarii sau cei care au concesionat suprafaţa cetăţii au trecut la tăierea totală a tufelor de iasomie şi tufele «japoneze» cu flori roşii din interiorul singurului bastion nederanjat de construcţiile recente.

Anul acesta s-a trecut la tăierea tuturor arbuştilor care crescuseră în zona fossei de pe latura de vest şi pe ceea ce fusese odată un «redan» care apăra cetatea acolo unde nu exista o apărare naturală.

Multe plante din peisajul iniţial s-au uscat parţial sau total. Toaletarea lor nu se face la sfârşitul verii, atunci când este clar ce trebuie tăiat că este uscat.

Crengile uscate rămân pe loc, în schimb se taie crengi sănătoase; foarte adevărat că cele uscate nu sunt la nivelul unui stat de om şi ar trebui şi o scară să se ajungă la ele. Oare nu mai  avem specialişti care să se ocupe de starea copacilor şi arbuştilor din puţinele spaţii verzi ce ne-au mai rămas?  Tufe ornamentale de pe panta de răsărit paralel cu scările principale au suferit un atac al păianjenilor păroşi şi acum sunt  triste tufe uscate. În toamna trecută nici un îngrijitor al acestui spaţiu verde (în subordinea Rosal) nu a venit să vadă dezastrul pe care-l provoacă păianjenul păros şi nu a adus substanţele necesare pentru a stăvili proliferarea lui… cum ar prevedea art 14, 2 din aceeaşi L 24/2007. Acum muncitorii sunt dirijaţi spre tufele verzi ce se pare că stau în calea creării unui teatru de vară în fossa cetăţii Vauban, şi trec cu  drujbele pe lângă tufele moarte….

Am văzut la Mainz în Germania cum se făcea toaletarea copacilor în octombrie cu un aumobil cu scaun telescopic cu care se aborda creanga uscată, cu grijă de a nu violenta copacul şi de a-i proteja coroana pe care o considerau sănătoasă şi frumoasă.

Într-un oraş universitar în care avem facultate de agronomie, unde avem o grădină botanică de renume mondial,  în care există societate ornitologică, nimeni nu se mobilizează şi nu se implică cu un sfat potrivit, adresat celor care fac neprofesionist administrarea spaţiilor de promenadă, spaţiilor care prin vegetaţia lor ne asigură o împrospătare a aerului respirat. Gazonul englezesc este desăvârşit, dar este oare important să distrugem urmele unui biosistem specific dealului, cosind la scurte intervale şi pantele pe care  sunt  specifice pentru dealurile transilvane. Cetăţuia este în paragină, pe pantele ei unde flora este încă diversă se adună toate resturile «picnicurilor»  unor tineri pentru care curăţenia nu a fost un obiect de educaţie, nici în familie, nici la şcoală…  Curăţenia se face zilnic, doar pe aleile «unde vede popa». Turiştii străini, fermecaţi de frumuseţea vederii de pe Cetăţuie, au fantezia să coboare şi  pe panta prăbuşită din vest. Să nu vă povestesc ce  gunoaie stau mărturie  lucrului făcut de mântuială. Şi nu mă refer la cei care vin şi strâng gunoaiele de pe alei, ci la poliţia locală care ar trebui să facă un rond şi la orele după amiezii- serii, când apar tinerii  cu bani puţini, care-şi petrec «libertatea» cu ceva alcool şi  ceva de ronţăit, cumpărate la supermarket că e mai ieftin, decât într-un club sau pub …

Şi să revin la principii neglijate; este un principiu străvechi  care zice că dacă pică un cui nu aştepţi  să îţi cadă casa. Repari de îndată. Se pare că nimeni nu ţine cont că şi Cetăţuia a fost creată pe baza unui proiect inspirat, care trebuie să existe în arhiva Primăriei sau a executantului lucrărilor de construcţie a parcului. Este aşa dificil să recurgem la acel proiect şi să alocăm ceva fonduri ca să reparăm ce s-a distrus într-o jumătate de secol? Are cineva ambiţia să facă tabula rasa şi să transforme peisajul cetăţuii pe baza unui proiect nou care să coste cifră cu multe zerouri?  Cine urcă scările din/spre  Casa de Comerţ observă imediat că s-au refăcut fără o cunoaştere a nevoii de a rezista în spaţiu deschis şi cu interperii mai mult sau mai puţin domoale…

Apa de ploaie le spală şi dislocă, fiind o reală provocare pentru cei care fac jogging în sus şi jos pe aceste scări, căci se pot răsturna odată cu placa dislocată. Poţi face comparaţie între scările din ciment pe schelet de fier beton rezistând din anii ’60 şi această «găselniţă» din plăci de piatră presată a doua modificare a scărilor din 1990 până azi… Unde sunt profesioniştii care aleg acea variantă de ciment care rezistă la schimbările meteo, care nu se transformă în patinoar la primul îngheţ, şi care probabil sunt mai puţin costisitoare decât mozaicul din 1991-92 sau plăcile acestea care se arată nefuncţionale din primul an de când au fost puse. Să nu mai vorbim de canalele din piatră de râu reconstruite deasupra celor în bună stare din anii ’60.  Simptomatic pentru starea de nepăsare este gura de canal din stradă, în care teoretic se adună toată apa din canalul colector de pe Cetăţuie şi care este astupată cu asfalt!!!

Ioana Bogdan Cătăniciu, arheolog