monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Parking de 4,3 milioane de euro în Mănăştur. 99 de garaje vor fi DEMOLATE

Un parking cu aproape 300 de locuri de parcare urmează să fie construit în cartierul Mănăştur. Investiţia, care se ridică la peste 4,3 milioane de euro, va presupune demolarea unui număr de 99 de garaje.

Consilierii locali vor aproba în şedinţa de săptămâna viitoare aprobarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru un parking suprateran pe strada Mogoşoaia nr. 9 – Ion Meşter nr. 10

“Terenul pe care se propune construirea parkingului este în suprafaţă de 3910 metri pătraţi şi este situat în cartierul Mănăştur delimitat de străzile Almaşului, Primăverii, Mogoşoaia şi Emil Cioran într-un spaţiu ocupat în prezent de 99 de garaje construite în sistem provizoriu (33 metalice şi 66 din betoane). Toate garajele individuale, cele existente pe amplasament, inclusiv cele din arealul studiat, se propun pentru demolare”, se arată în proiectul de hotărâre.

Potrivit documentului citat, parkingul va avea o capacitate de 292 de locuri din care 8 sunt destinate persoanelor cu dizabilităţi deţinătoare de autoturisme, 11 pentru maşini mari, pentru motociclete, scutere - 30 de locuri şi pentru biciclete – 65 de locuri.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca spun că accesul va fi pe strada Emil Cioran, iar ieşirea se va face în strada Mogoşoaia.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la suma de 19.480.220 lei fără TVA. Banii provin din bugetul local, iar durata de realizare a investiţiei va fi de 18 luni.