monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Clujenii plătesc 1,8 milioane de euro pentru ca studenţii şi elevii de la Pata Rât să circule gratis pe mijloacele de transport în comun

Primăria Cluj-Napoca va aloca suma de 8 milioane de lei (aproximativ 1,8 milioane euro) Companiei de Transport Public în vederea acordării subvenţiei pe mijloacele de transport în comun studenţilor şi pentru transportul elevilor din Colonia Sopor, Pata Rât şi Valea Fânaţelor la şcolile din oraş.

Potrivit proiectului de hotărâre, cea mai mare sumă, 7,56 milioane de lei va merge pentru studenţii care beneficiază de unul din cardurile nebancare studenţeşti, 41.000 de lei vor fi alocaţi pentru transportul elevilor din Colonia Sopor la şcolile din Cluj-Napoca în perioada 1 ianuarie-31 decembrie (cu excepţia vacanţelor), 242.000 de lei vor merge pe transportul elevilor din Pata Rât şi 157.000 de lei pentru transportul celor care locuiesc pe Valea Fânaţelor.

Potrivit hotărârii de Consiliu Local, abonamentul subvenţionat se acordă doar pentru studenţii, masteranzii şi doctoranzii de la cursurile de zi ale unei universităţi acreditate din Cluj-Napoca, prin prezentarea carnetului de student şi a unuia din cardurile studenteşti. “Aceste carduri vor fi emise obligatoriu cu titlu gratuit sub sancţiunea neeliberării abonamentelor subvenţionate către posesorii acestor carduri”, menţionează municipalitatea.

Consiliul Local va subvenţiona acest abonament cu suma de 30 de lei/abonament şi 30 de lei este suportat de universitatea de care ţine studentul respectiv.

Potrivit proiectului de hotărâre, în Cluj-Napoca studiază aproximativ 100.000 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi. Se estimează pentru anul 2018 eliberarea unui număr de aproximativ 280.000 de abonamente. Studenţii vor beneficia de un abonament valabil pe două linii.

“În Colonia Sopor, Pata Rât şi Valea Fânaţelor trăiesc familii cu un nivel scăzut de trai, incapabile să asigure cheltuielile pentru deplasarea copiilor la instituţiile şcolare din municipiu. Se constată prezenţa unei rate mari a abandonului şcolar în rândurile copiilor proveniţi din familii cu venituri foarte reduse. Este în interesul întregii comunităţi ca şi aceşti copii să urmeze cursurile unor şcoli  pentru a le oferi accesul la educaţie. În acest mod, copiii ar fi sustraşi de la tentaţiile delincvenţei şi ale cerşitului”, menţionează municipalitatea.