monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE): Asocierea în Agricultură are multiple avantaje, inclusiv posibilitatea de negociere a unui preț mai bun al produselor!

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE), membru al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Parlamentului European, informează fermierii asupra beneficiilor asocierii în agricultură.

"Accesarea mai uşoară a fondurilor europene, posibilitatea de negociere a unui preţ mai bun al produselor, posibilitatea de negociere a unui preţ mai mic al costurilor de producţie, cooperativa degrevează producătorul de responsabilitatea vânzării, cooperativa face un branding şi un marketing mai bun al produselor sunt doar câteva dintre atuurile pe care le prezintă asocierea", argumentează europarlamentarul român.

Un beneficiu suplimentar este „posibilitatea de negociere a unui preţ mai mic al inputurilor (costuri mai reduse)",  întrucât "membrii îşi extind producţia şi se capitalizează, creşte standardul de viaţă al acestora. Membrii sunt expuşi astfel la informaţie, inovaţie, au acces la proiecte de colaborare, clustere în agricultură", menționează europarlamentarul clujean. 

„UE sprijină agricultorii, încurajând înfiinţarea de organizaţii de producători (acestea le permit agricultorilor să se grupeze pentru a-şi putea vinde produsele în mod colectiv, căpătând astfel mai multă influenţă pe piaţă în cadrul lanţului de aprovizionare cu alimente); alte forme de cooperare care pot acorda agricultorilor un avantaj mai mare pe piaţă şi care pot creşte marjele de profit şi competitivitatea; crearea unor tipuri de producţie specializate, cum ar fi agricultura ecologică; relaţiile contractuale pe tot parcursul lanţului de aprovizionare cu alimente şi crearea de fonduri mutuale şi de sisteme de asigurări, pentru a permite agricultorilor să facă faţă mai bine instabilităţii pieţei sau scăderii bruşte a preţurilor", a declarat europarlamentarul Daniel Buda.

În România sunt 3.756.000 de ferme mici (cu valoare standard sub 8000 euro), care reprezintă 96,7% din totalul exploataţiilor agricole. Participarea la formele asociative în ţara noastră este însă foarte scăzută, sub 1% din fermierii români făcând parte din forme asociative. Spre comparaţie, în UE media de organizare este de 34%.