monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Clujul s-a blocat din nou! În prima zi după vacanță se pierd minute importante în trafic

Traficul din Cluj-Napoca a devenit în ultimii ani una dintre cele mai mari probleme ale orașului, iar zilele ploioase confirmă nevoia unui metrou.

Trafic îngreunat din nou în Cluj

Studenții și elevii au revenit la cursuri pe 6 mai după vacanța prelungită cu ocazia Sărbătorilor Pascale, iar acest lucru a paralizat traficul în întregul oraș. Coloanele de masini se intindeau la primele ore ale dimineții pe sute de metri în multe zone din oraș, iar ca de fiecare dată cel mai mult au avut de suferit cei care veneau dinspre Florești spre zona centrală.

Cele mai aglomerate zone au fost și astăzi pe Calea Moților și pe strada Clinicilor, însă de această aglomerație nu au scăpat nici cei care au fost nevoiți să traverseze Bulveradul Nicolae Titulescu, acolo unde se efectuează de mai bine de 15 zile lucrări pentru întreținerea și reparea drumului, precum și pentru realizarea benzii speciale pentru autobuzele CTP.

 


Etichete: cluj trafic