monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Luca, sufletul nevinovat ucis de propria mamă, condus pe ultimul drum

Luca, copilul de nouă ani care a părăsit prea devreme lumea aceasta din cauza unei mame nepăsătoare și a unui sistem la fel de nepăsător, a fost înmormântat miercuri, 10 iulie, de către cei care i-au fost îngeri păzitori, Misionarii lui Padre Pio.

Un drum plin de durere și lacrimi, cărând un coșciug mult prea mic, a fost parcurs miercuri, spre locul unde micuțul Luca își va dormi somnul de veci.

„Iartă-ne, copile drag, pe noi, pe toți, că n-am putut vedea calvarul în care trăiai și te zbăteai zi de zi. Iartă-ne că n-am știut să fim mai atenție la nevoile tale, la strigătele tale și la durerile tale. [...] Te vom iubi mereu, Luca-Ionuț și vei rămâne în veci în sufletele și amintirea noastră”, au transmis reprezentanții asociației Misionarii lui Padre Pio.

Membrii asociației și-au arătat recunoștința pentru toți cei care au fost alături de ei în această perioadă.

„Asociația Misionarii lui Padre Pio, trecând prin zilele calvarului sufletesc, mulțumește cu toată recunoștiința tuturor oamenilor de bine, cunoscuți și necunoscuți, din Cluj, dar și din multe alte orașe ale țării, cât și din afara țării, din această vale de lacrimi în Casa Tatălui, ne-au fost alături în aceste zile, fiecare cum a putut și a știut mai bine: am primit sute de mesaje de condoleanțe, de îmbărbătare, de încurajare, de regret și compasiune, îmbrățișări și afecțiune, încât ne-am simțit ca într-o mare de solidaritate și suferința aceasta cumplită ne-a unit pe toți într-un singur cuget. Am primit și tot sprijinul și toată susținerea materială necesară pentru a acoperi costurile integrale ale înmormântării micuțului, dar și pentru acoperirea costurilor părăstaselor ce vor urma, cât și pentru realizarea lucrările de aranjare și înfrumusețare a mormântului. Vă mulțumim din toată inima!”, au transmis membrii asociației.

De asemenea, Misionarii lui Padre Pio au transmis un îndemn, o rugăminte, pentru toți cei care le citesc mesajul:

„Vă rugăm, cu inima zdrobită de durere, nu mai lăsați nicio suferință din jurul dumneavoastră să vă lase indiferenți, nu mai lăsați niciun strigăt de copil sau de adult să se înalțe către cer, fără ca pe Pământ să-l poată auzi cineva sau să-l mângâie. Dragi părinți, iubiți-vă copiii și ocrotiți-i cu toate puterile voastre. Celor care încă mai cred că educația se face și cu bătia, vă implorăm în numele Bunului Dumnezeu să vă opriți și să nu mai ridicați mâna asupra copiilor voștri, iar celor ce încă mai cred că e treaba fiecăruia cum își crește și își educă copiii, vă îndemnăm să lăsați indiferența la o parte și să interveniți prompt atunci când sesizați anumite lucruri care nu vi se pare la locul lor în preajma dumneavoastră, în comunitatea dumneavoastră, în blocul dumneavoastră sau oriunde altundeva. Să nu lăsăm, dragii noștri, ca trecerea de la viața aceasta pământească, atât de violentă a micuțului nostru, să fie în zadar. Această plecare prematură către Ceruri a unui înger ne cheamă pe toți laolaltă, ne cheamă la solidaritate, la dăruire și deschidere, la a fi o adevărată familie, care nu se lasă doborâtă nici chiar de cumplita moarte!”.