monitorulcj.ro Menu

Actualitate

După 2 ani, judecătorul țeparului imobiliar Traian Onuc își declină competența

Dosarul în care Traian Onuc este judecat pentru înșelăciune, fiind acuzat de zeci de persoane că le-a luat banii fără a le da apartamentele cumpărate, a fost trimis la Tribunalul Cluj.

Motivul: magistratul Gabriela Moț căreia i-a fost repartizat dosarul în februarie 2017 a decis la începutul lunii august 2019 că, de fapt, dosarul este de competența Tribunalului Cluj. Traian Floarea Ianson, care și-a schimbat numele în Traian Onuc, este cunoscut pentru mai multe țepe imobiliare date în Cluj Napoca. Anul trecut, a fost arestat preventiv, iar, între timp, a fost eliberat.

Magistratul Gabriela Moț a decis să decline competența în cazul lui Traian Onuc, acuzat de țepe imobiliare, către Tribunalul Cluj. În acest dosar sunt 130 de părți vătămate care au reclamat faptul că Onuc i-a înșelat, scrie gazetadecluj.ro.

”Admite excepţia necompetenţei materiale invocată de procuror şi în consecinţă, declină în favoarea Tribunalului Cluj competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul Onuc Traian, (anterior Floarea Ianson Traian), cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (…) Dosarul se va trimite de îndată instanţei competente. Sumele, reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu se vor avansa din FMJ în favoarea Baroului Cluj astfel : – suma de 1040 lei pentru avocat Năndrean Eugen Daniel. – suma de 2510 lei pentru avocat Motocu (fostă Bita) Rodica Irina. – suma de 2630 lei pentru avocat Georgiu (fostă Bartha) Carmen Denisa. – suma de 2590 lei pentru avocat Andro Sebastian. – suma de 2590 lei pentru avocat Ardelean Oana. Definitivă”, arată soluția pe scurt a instanței.

Șmecherii imobiliare

Traian Floarea Ianson, cunoscut acum sub numele de Traian Onuc, este un constructor imobiliar clujean acuzat de mai multe persoane de înșelăciune. El le-a promis oamenilor că le vinde apartamentele din trei blocuri de câte opt etaje (două pe strada Miko Imre nr. 14 şi un alt bloc pe strada Fabricii nr. 67), dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Inițial, el a fost arestat, apoi a fost eliberat sub control judiciar, stare în care este judecat și cercetat în mai multe dosare.

Ianson este fiul lui FLOAREA IANSON MARIANA, medic expert al asigurărilor sociale, fost şef serviciu Expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă din cadrul Casei de Pensii a Judeţului Cluj, care a fost condamnată de magistrații clujeni la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Traian Onuc este acuzat de înşelăciune cu un prejudiciu estimat la 680.300 euro. Proiectele imobiliare nu respectă autorizaţia de construire iar oamenii au cumpărat apartamente în clădiri autorizate ca birouri. Ba mai mult, Ianson a vândut de câteva ori apartamentele la clienţi diferiţi sau apartamente la etajul 9 care în realitate are 8 etaje sau situate la etajul 5, deşi imobilul a fost avizat doar cu 3 etaje şi etajul 4 retras. Din acest motiv, cumpărătorii nu au putut să-şi intabuleze locuinţele.

În același timp, Traian Onuc a făcut plângeri penale împotriva clienților lui, a avocaților acestora, a procurorilor, polițiștilor și judecătorilor care au avut de-a face cu el.

Construia fără autorizație

În 14 februarie 2018, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Inspecţie şi Control – Serviciul Control Urbanism şi Disciplina în Construcţii, Serviciul Control Protecţia Mediului, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj – Napoca – Secţia 6, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă ”Ştefan Cicio-Pop” şi inspectori din cadrul ITM Cluj au verificat şantierul de pe str. Miko Imre nr. 14,  unde s-a constatat continuarea lucrărilor de construire fără autorizaţie a unui imobil de locuinţe.