monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Deputat clujean: „Spaţiul public este batjocura administraţiei, nu doar la Cluj, ci peste tot în România”

Deputatul clujean Adrian Dohotaru a vorbit despre numeroasele zone verzi ale Clujului care sunt încuiate, în care clujenii nu au acces.

Adrian Dohotaru, într-o postare pe rețelele de socializare, a descris Clujul ca fiind o „gated community”, adică o communicate plină de garduri, în care zonele verzi nu sunt accesibile publicului.

„Am fost invitat cu ceva timp în urmă să vorbesc la un eveniment DOR la Cinema Republica despre gated communities. A fost fain, chiar dacă aveam emoţii, nu mai vorbisem în faţa a 800 de oameni.
Mă pregăteam să zic că, spre deosebire de Bucureşti, nu avem atâtea comunităţi cu garduri de jur împrejur, că mai mult instituţiile publice se închistează, vedem campusul USAMV, Parcul Sportiv, Grădina Botanică, Palcsoy, partea în gestiune publică etc.
Deşi am fost în mai multe campusuri şi grădini din afară sau chiar din ţară, în multe se intra fără taxă şi erau folosite ca locuri de tranzit alternative la trafic auto, asemenea cimitirelor.
Apoi, la alergări, am început să observ mai bine că avem şi noi gated communities, dar nu le vedem chiar şi cei mai experimentaţi dintre noi în a privi oraşul.
Am văzut gated communities în Mănăştur, lângă pădure, în pseudocartierele Câmpului, Floreşti, Bună Ziua, bineînţeles în jurul blocului de lux din Parcul Rozelor, dar şi în zona propusă de noi ca Parc Est, cel mai mare spaţiu public verde al oraşului, pentru care se face concurs de soluţii din această toamnă. Sunt garduri ale parcurilor la râu.
Gardurile bune dau vecini buni, spune o vorbă, gardurile proaste dau vecini proşti. Iar noi am devenit o societate închistată, a gardurilor la bloc, a gardurilor peste tot. Nu suntem o societate deschisă, în sens liberal, nici o societate a bunurilor comune în sens social(ist).
Am alergat şi am sărit garduri. Cum venim dinspre mall, în spate, e un ansamblu rezidenţial cu garduri şi parc privat, gol, pentru că nu comunică cu nimeni, iar tranzitul dinspre mall şi lacuri spre baza sportivă şi Parcul Est e blocat.
Cimitirul militar nu are mai multe porţi să comunice cu exteriorul şi să devină spaţiu de tranzit şi reculegere pentru mai multe comunităţi.
Cartierul militar din apropiere e cu garduri, sper să nu blocheze zona cu porţi închise, cum au mai încercat dinspre Cartierul Între Lacuri. Baza sportivă e înconjurată de garduri, rezidenţii din Sopor nu au acces decât cu un ocol masiv, în strada fără trotuare.
Blocurile construite lângă Parcul Tulcea – Între Lacuri au toate garduri la fiecare şi nu comunică deloc cu spaţiul verde, copilul supravegheat de adult trebuie să iasă la stradă. Cele două lacuri nu sunt legate între ele de o alee, ceea ce e o bătaie de joc pentru un oraş de provincie, d-apoi pentru un oraş cu pretenţii de capitală europeană sau măcar regional”, a scris deputatul.

De asemenea, Dohotaru a propus câteva trasee noi pentru Parcul Est, care să lege zona unitar.

„Spaţiul public este batjocura administraţiei, nu doar la Cluj, ci peste tot în România, oraşul e poluat, neîncăpător, fragmentat. Suntem încarceraţi în maşină, în bucata asta de metal, apoi suntem încarceraţi la birou, încarceraţi în proprietăţile noastre private. Parcă nu ne bucurăm de aer, să respirăm mai larg pe străzi pietonale, libere de maşinile-sarcofag, să ne bucurăm unii de alţii, să fim conviviali. Căci străzile sunt amenajate pentru trafic auto, nu pentru mobilitate sustenabilă.
Ca răspuns, în urma alergărilor şi plimbărilor la pas, propun câteva trasee noi, care trebuie să apară în concursul de proiecte pentru Parcul Est, pentru a lega zona unitar. Nu e doar în interes public, ci şi în interesul privaţilor, de a avea coridoare pietonale şi cicliste prin „curtea lor” pentru a se deplasa mai sustenabil”, a explicat Adrian Dohotaru.