monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Curtea de Apel Cluj, la un secol de existență

Vineri, 20 septembrie 2019, a fost celebrat Centenarul Curţii de Apel Cluj la Palatul de Justiţie din Cluj-Napoca.

Curtea de Apel Cluj, la 100 de ani de existență

În cadrul manifestărilor organizate în vederea aniversării acestui moment au avut loc mai multe activităţi menite să pună în lumină importanţa evenimentului integrării Curţii de Apel Cluj în sistemul juridic al Statului Român. Astfel, au fost susţinute alocuţiuni de către: prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, preşedinte al Academiei Române şi rector al Universităţii „Babeş-Bolyai”, respectiv prof. univ. Liviu Pop, membru activ al Academiei Române

Au mai luat cuvântul judecător pensionar Gheorghe Buzesko, judecător în activitate Axente-Irinel Andrei, prof. univ. dr. Mircea Duţu, directorul Institutului de studii juridice al Academiei Române, conf. dr. Valentin Orga, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, avocat Flavia-Ioana Maier, respectiv procuror Edu Ana Maria, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Conferinţa s-a încheiat cu un cuvânt de închidere, „Rugăciunea unui judecător”, rostită de Ionuţ Caras, actor al Teatrului Naţional Cluj-Napoca. De asemenea, în holul principal al instanţei („Sala paşilor pierduţi”) a fost amenajată expoziţia temporară de documente vechi (texte de lege, registre, cărţi, reviste şi tratate de specialitatea juridică, cărţi funciare, un dicţionar juridic român-maghiar, mape cu decizii şi dosare cu sentinţe pronunţate de Curtea de Apel Cluj, un Raport al Ministerului de Justiţie asupra situaţiei din Transilvania) şi expoziţia de carte conţinând publicaţii ale judecătorilor Curţii atât literatură de specialitate cât şi beletristică;

La etajul II al clădirii a fost deschisă expoziţia de fotografie cu titlul „Sine qua non”, realizată sub coordonarea prof. univ. dr. Ştefan Dorel Găină de la Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, cuprinzând instantanee din activitatea cotidiană a Curţii.