monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Pomohaci, „exorcistul” de Transilvania. Sute de adepți se înghesuie la „slujbele” din garaj

În fiecare vineri, la miezul nopții, dintr-o curte din satul Moșuni, județul Mureș, se aud urlete, lătrături și grohăituri. Scenele din faimosul film de groază „Exorcistul” prind viață în curtea lui Cristian Pomohaci.

Pomohaci, „exorcistul” de Transilvania. Sute de adepți se înghesuie la „slujbele” din garaj, sursă foto: Facebook Cristian Pomohaci

Urletele par de câine sau de lup, dar cei care le scot sunt, de fapt, oameni. Femei și bărbați se zvârcolesc, urlă și se schimonosesc într-un garaj transformat în biserică în care se înghesuie săptămânal peste două sute de persoane la slujba de dezlegare a preotului caterisit. Ca să scoată dracii din oameni, fostul om al Bisericii le face semnul crucii, îi stropește cu agheasmă și le răcnește versete din Biblie, scrie vice.ro, într-un amplu reportaj.

Până la excluderea sa din Biserica Ortodoxă Română, din toamna lui 2017, Cristian Pomohaci ținea slujbele nocturne în biserica satului, unde a slujit din 1999. În plin scandal sexual, Mitropolia Ardealului l-a caterisit, pentru că „sarcina preoției, cu toate exigențele ei morale, dogmatice și canonice, este prea greu de purtat pentru Cristian Pomohaci”. Așa că preotul izgonit și-a improvizat propria biserică în garajul vilei sale cu un etaj, din Moșuni.

În fiecare vineri, oameni din toate colțurile țării încep să vină aici cu multe ore înainte de miezul nopții. Intră pe rând bătrâne închinându-se, tinere fete de mână cu mamele lor, părinți care împing cărucioare cu bebeluși. Unii au venit cu microbuzul sau cu trenul, alții coboară din mașini Volvo și Mercedes clasa A. Cel pe care îl consideră duhovnic a împlinit 51 de ani și îi aduc daruri, flori, borcane cu dulceață. Fiecare dintre ei are o boală, o problemă de familie sau de cuplu pentru care caută rezolvare. Sunt de neclintit în credința lor că o vor găsi doar aici, la preotul răspopit. Mântuirea nu vine însă pe gratis.

Timp de câteva luni după izbucnirea scandalului din vara lui 2017, preotul proaspăt caterisit și hulit de televiziuni nu a avut cui să țină slujba de dezlegare. „Apoi au început să vină iar. Face ce a făcut și înainte, doar că nu în biserică, ci la el acasă. Mulți se lasă mințiți. Se folosește de oameni căzuți, amărâți, iar asta e dezgustător. Umblă îmbrăcat în preot. Cam o sută, 150 de mașini vin în fiecare vineri noapte la el”, a declarat primarul Tóth Sándor din Miercurea Nirajului, orașul de care aparține Moșuni.

Demonii se trezesc la apariția „părintelui”

Garajul e mic, adepții lui Pomohaci sunt vreo două sute, mulțimea se revarsă în cortul de afară. Toți vor să vadă și să audă slujba și se înghesuie spre altar. Corpurile sunt lipite unul de altul, nu e loc nici să te închini. Deodată, se aud urlete ca de vârcolaci din primele rânduri. Nicio urmă de mirare sau teamă pe fețele credincioșilor. Nu e prima dată când asistă la asta, demonii au program fix, apar în oameni în fiecare vineri noaptea.

La ora unu fix, un culoar desparte brusc mulțimea, iar preotul caterisit intră îmbrăcat în haine preoțești. Proaspăt tuns, cu vorba mieroasă antrenată de anii de nunți și concerte, pare un solist de muzică populară ca oricare altul. Doar că e unul cu sutană și patrafir. „Dacă această persoană continuă să pretindă că este preot și oficiază în particular, nu în vreo biserică, servicii religioase, se face vinovată de inducerea în eroare a unor oameni de bună credință (...), inclusiv prin portul ilegal de uniformă”, afirmă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

Odată cu intrarea în biserică a artistului în sutană, tot mai mulți demoni ies la iveală. Posedați de spirite necurate plăsmuite, câțiva oameni urlă, latră, horcăie. Slujba seamănă acum cu o piesă de teatru și fostul preot cu un maestru de ceremonie ratată, scrie vice.ro. Pomohaci face semnul crucii spre un bărbat cu trupul în spasme. Evident, demonului nu-i place și zbiară din rărunchi. Ochi de copii îl privesc cu milă și teamă. Demonul prinde, deodată, glas omenesc.

„Părintele” iese din biserică și se lasă așteptat mai multe minute. Apoi, Pomohaci traversează din nou biserica încropită și își reia locul lângă crucea de lemn masiv cu Iisus răstignit. „Cei care vor să contribuie la plata curentului electric să treacă pe la maica Maria după slujbă”, anunță fostul preot milionar în euro, din garajul propriei case. Slujba e la final, liniștea se lasă peste Moșuni. Până vinerea viitoare, toți demonii tac.