monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Medicul Adela Golea, CONDAMNATĂ DEFINITIV în dosarul prelevărilor de probe ale șoferilor aduși la UPU

Medicul Adela Golea a fost condamnat definitiv în dosarul prelevărilor de probe ale șoferilor care au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din Cluj-Napoca.

Golea a fost condamnată definitiv la închisoare cu suspendare, după ce a emis un ordin prin care nu a permis prelevarea probelor de la șoferii prinși băuți și aduși de poliție la Unitatea Primiri Urgențe 1, cu excepția celor implicați în accidente de circulație.

Faptele pentru care a fost condamnată Adela Golea s-au petrecut în urmă cu trei ani. Pe atunci, Golea era medic şef la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Cluj, iar din această postură ar fi cerut angajaţilor să preia cu prioritate pacienţii veniţi la urgenţă în stare gravă şi nu cazurile de şoferi depistaţi cu alcoolemie de către poliţişti. Totul din cauza aglomeraţiei şi a lipsei de personal de la UPU Cluj. Nemuţumiţi, ofiţerii au seziat conducerea Poliţiei Cluj-Napoca, iar de aici cazul a ajuns la procurori.

Golea a fost condamnată la un an și 6 luni cu suspendare și obligată să presteze 60 de zile în folosul comunității.

”În baza art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen admite apelul declarat de inculpata GA împotriva sentinței penale nr. 1437/19.06.2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca pe care o desființează numai cu privire la soluția pronunțată în ceea ce privește infracțiunea prev de art. 47 rap. la art. 269 alin. 1 C. pen cu aplic. 35 alin. 1 C. pen. și pedeapsa rezultantă și judecând: În temeiul art. 396 alin. (5) din C.p.p. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b din C.pr. pen. achită pe inculpata GA de sub învinuirea de a fi săvârşit infracţiunea de instigare la favorizarea făptuitorului în formă continuată, prev. de art. 47 din C.p. rap. la art. 269 alin. (1) din C.p., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C.pen. Menține pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, la care a fost condamnată inculpata pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 47 din C.p. rap. la art. 297 alin. (1) din C.p., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C.p. şi art. 75 alin. (2) lit. b) din C.p., precum și pedeapsa complementară și accesorie. În baza art. 91, 92 din C.p., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) din C.p., pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În conformitate cu art. 93 alin. (2) lit. b) din C.p., impune inculpatei ca în cursul termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 404 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 93 alin. (3) din C.p., pe parcursul termenului de supraveghere inculpata este obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile lucrătoare în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca sau a unei instituții de cult. Atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, respectiv asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse, conform art. 96 C. pen. Menține restul dispozițiilor din sentința penală atacată care nu contravin prezentei hotărâri. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din 06 decembrie 2019.

Document: Hotarâre  1450/2019  06.12.2019”.