monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Emil Boc, despre centura metropolitană a Clujului: „Totul depinde de Guvern”

Compania de Drumuri și primăriile Cluj-Napoca, Gilău, Florești și Apahida au reînnoit protocolul de colaborare în privința centurii metropolitane.

Primarul Emil Boc susține în continuare că pe 1 ianuarie 2024 se va putea circula pe centura metropolitană și spune că acum totul depinde de Guvern, Ministerul Transporturilor și Compania de Drumuri.

„Am aprobat în ședința de Consiliu Local încheierea unui protocol de colaborare dintre CNAIR, Ministerul Transporturilor și primăriile Cluj-Napoca, Florești, Gilău și Apahida în vederea realizării Centurii Metropolitane. De ce este nevoie de acest protocol? Pentru că vechiul protocol trebuie amendat din două motive. Pe de-o parte, acum avem varianta oficială de traseu aprobată de către CNAIR și în baza acestei aprobări urmează să se deruleze toate celelalte avize prevăzute de lege, pe de altă parte, protocolul stabilește foarte clar obligațiile legale și anume Primăria Cluj-Napoca mandatată să întreprindă toate demersurile legale și să obțină tot ce este necesar în vederea eliberării autorizației de construcție, iar unitatea emitentă care obține autorizația de construcție este Compania de Drumuri pentru că este titularul de proiect. Asta înseamnă că noi trebuie să punem pe masă întreaga documentație, cu toate avizele, cu toate studiile, astfel încât să fie obținută autorizația de construcție”, a declarat primarul Clujului.

Potrivit lui Boc, în privința termenelor, „acest protocol nu modifică cu nimic prognoza inițială”.

„Până în 31 decembrie 2023, ultima zi când se pot cheltui bani europeni din actualul exercițiu financiar, să fie gata centura metropolitană, totul depinzând de Guvernul României, de Ministerul Transporturilor și CNAIR, ca titulari de contract în raport cu Uniunea Europeană. Noi, prin acest protocol, doar am preluat în locul Guvernului să facem anumite etape procedurale. Partea plină a paharului este că avem avizat traseul, sunt stabilite toate conexiunile dintre centură și municipiul Cluj-Napoca, s-a început pregătirea pentru avizele necesare, cel mai complicat este avizul de mediu”,a conchis primarul.

Noul protocol se încheie și produce efecte juridice până la obținerea autorizației de construire de către CNAIR. Asocierea dintre Cluj-Napoca, Gilău, Florești și Apahida s-a angajat, printre altele, că va asigura finanțarea elaborării studiului de fezabilitate și elaborarea PUZ pentru întregul proiect și că va obține avizul comisiei tehnico-economice a CNAIR.

În schimb, CNAIR are obligația să aprobe ulterior studiul de fezabilitate, să întreprindă demersurile necesare pentru obținerea autorizației de construire și să realizeze demersurile legale pentru realizarea obiectivului de investiții.

Centura Metropolitană va avea o lungime totală de 38 kilometri iar alocarea financiară de la Comisia Europeană este de 150 de milioane de euro. Acești bani vor putea fi utilizați până în anul  2023. Potrivit reprezentanților platformei de monitorizare a infrastructurii Pe Unde Merg, costul final pentru implementarea proiectului va fi de peste 250 milioane de euro.

În Master Planul General de Transport al României, Centura Metropolitană (Etapa I) este prevăzută cu 4 benzi de circulație cu o lungime totală aproximativă de 38,8 km, din care aproximativ 31,3 km reprezintă drum nou, iar 7,5 km modernizare drum existent sau drum nou. Drumurile de legătură (Etapa II) propuse conform PUG sunt în lungime totală aproximativă de 33,6 km drumuri noi sau modernizare de drumuri existente.