monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Gest INCREDIBIL! Mai multe persoane au sărit în ajutorul unei femei. Mașina îi luase foc în Florești - VIDEO

Mai multe persoane au dat dovadă de bună credință duminică.

Sursă foto: Valentin Ionescu

O mașină a luat foc duminică în jurul amiezii pe o stradă din Florești. Tânăra a cui era mașina a făcut un atac de panică și nu a știut cum să gestioneze situația. Din fericire, mai mulți oameni de bună credință au sărit în ajutorul ei. Au ieșit din mașini, au luat extinctoare și s-au grăbit să stingă flăcările.


„Au oprit vreo 7-8 persoane să stingă flăcările de la mașină și vreau să le mulțumesc. Le mulțumesc și doamnelor care au stat lângă mine până m-am calmat după atacul de panică. Am avut un noroc imens cu acești oameni săritori, pentru că eu una nu mai gândeam limpede atunci. Se putea produce o tragedie”, a spus Oana Ungureanu, tânăra a cărei mașina a luat foc.

Din păcate, însă, nu toți au fost la fel de săritori. Martorii la incident spun că alții au preferat să stea în mașină și să filmeze incidentul.

„Eu voiam să traversez cu stingătorul, iar ei filmau, în loc să mă lase să traversez”, a spus Valentin Ionescu.