monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Semnal de alarmă! Judecătorii Curții de Apel Cluj își suspendă, din nou, activitatea

Judecătorii Curții de Apel Cluj își vor suspenda activitatea de judecată timp de o săptămână.

Astăzi, 21 ianuarie, a fost convocată Adunarea generală extraordinară a judecătorilor Curţii de Apel Cluj, pentru formularea unui punct de vedere motivat relativ la iminenta abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu a magistraţilor.


„În urma analizei efectuate, Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Cluj a hotărât:

1. Abrogarea textelor normative referitoare la pensiile de serviciu ale magistraţilor, în sensul propus prin propunerile legislative aflate la Camera Deputaţilor,  este susceptibilă de a afecta, în mod grav, independenţa judecătorului, ca şi componentă fundamentală a statutului acestuia şi implicit, independenţa sistemului judiciar. Se solicită, prin urmare, încetarea procedurii de legiferare şi păstrarea actualelor dispoziţii cuprinse în Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

2. Formularea unei solicitări către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-şi exercita, prin Secţiile Unite, prerogativa prevăzută de art. 25 alin. 1 lit. c din Legea nr.304 /2004 privind organizarea judiciară, în sensul sesizării Curţii Constituţionale pentru un control de constituţionalitate al Legii privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, înainte de promulgarea acesteia.

3. Suspendarea activităţii de judecată, între 22 ianuarie şi 28 ianuarie 2020, inclusiv, cu excepţia cauzelor având ca obiect adoptarea unor măsuri preventive în materie penală”, se arată într-un comunicat al Curții de Apel.

În luna decembrie 2019, magistraţii Curţii de Apel Cluj au decis la Adunarea Generală a Judecătorilor, să suspende activitatea instanţei, cu excepţia cauzelor urgente, anunţând că susţin în integralitate hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, atât în privinţa formei de protest, cât şi a argumentelor invocate. Demersul judecătorilor vine ca urmare a preconizatelor modificări legislative cu privire diminuarea sporului pentru desfăşurarea activităţii în condiţii grele si vătămătoare, precum şi pentru eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor.