monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujul va avea Aquapark, dar nu în Parcul Est. Boc: „Avem în analiză alte trei soluții alternative”

Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că are în plan trei noi locații pentru a prelua proiectul aquaparkului, inițiativă pentru care s-a plătit proiectarea și a fost validată în Consiliul Local.

Boc a anunțat la dezbaterea privind Parcul Est că aquaparkul nu va fi realizat în Parcul Est, pe amplasamentul din Becaș.


În urma tuturor criticilor venite din partea specialiștilor și a clujenilor, Primăria nu a renunțat la amenajarea unui aquapark în Cluj-Napoca. Potrivit Primarului există trei locații în atenția municipalității pentru a primi respectivul proiect.

„Nu este o noutate că tot ceea ce înseamnă susținerea politicii de spații verzi în oraș este constantă. Aquaparkul se va face în Cluj, dar nu se va face pe această locație pe care am discutat-o inițial, adică în parcul Est. Avem în analiză alte trei soluții alternative pe care le vom implementa, după discuții cu dumneavoastră, astfel încât să realizăm un proiect care să-i multumească pe cei mai mulți. Am fost receptiv la mesajele pe care le-ați trimis, am analizat toate implicațiile, pozitive și negative. Suntem în măsură să spunem că avem și alte trei alternative la care lucrăm ca locații. Când vom fi pregătiți cu ele o sa vi le spunem public”, spune Emil Boc.