monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Spărgător profesionist din Turda, după gratii. Furturi de 10.000 de lei în două nopţi

Poliţiştii din Turda au reținut pentru 24 de ore un bărbat cercetat pentru săvârșirea unor furturi. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv.

foto arhiva sursa foto pressalert.ro

“La data de 18 ianuarie, bărbatul în vârstă de 31 de ani, din comuna Luna, județul Cluj, ar fi sustras din sediul unei societăți comerciale de pe raza municipiului Turda mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 2.500 lei.  Totodată, la data de 25 ianuarie, cel în cauză ar fi pătruns prin efracţie într-o locuință din municipiul Turda, de pe strada Piața 1 Decembrie 1918, de unde ar fi sustras mai multe bijuterii şi bani, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 7.500 lei”, transmite IPJ Cluj.

La data de 4 februarie, în baza unui mandat emis de magistrații Judecătoriei Turda, pentru probarea activității infracționale a bărbatului, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară pe raza localității Turda.

“În urma acesteia, au fost identificate și ridicate bunuri de interes pentru cauză.  În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe cel în cauză pentru 24 de ore, ulterior acesta fiind prezentat în fața magistraților Judecătoriei Turda, care au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, mai spun poliţiştii.