monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Investițiile primăriei, "imune" la coronavirus. Emil Boc: "Nu am reziliat încă niciun contract"

Lucrările de pe șantierele din Cluj-Napoca nu au fost întrerupte, în ciuda epidemiei de coronavirus, a spus primarul Emil Boc.

Edilul Clujului susține că primăria dispune de resursele financiare necesare ca lucrările desfășurate pe raza municipiului să continue și deocamdată nu se pune problema rezilierii sau amânării contractelor.


"Nu am reziliat încă niciun contract și nici nu am amânat, or decretul președintelui dă posibilitatea de suspendare sau de amânare a unor contracte pe fonduri europene sau a unor contracte economice. Deocamdată nu am aplicat această soluție, întrucât avem resursele financiare în buget, dar dacă va fi cazul, vom putea suspenda anumite contracte", a declarat Emil Boc, într-o conferință de presă.

Pe de altă parte, primarul arată că bugetul local va fi afectat de criza provocată de epidemia de coronavirus, întrucât mai multe firme din municipiu sunt nevoite să își întrerupă activitatea și nu vor aduce veniturile preconizate.

"Cu siguranță, impactul crizei coronavirus va avea consecințe economice implicit din punct de vedere bugetar. În condițiile în care agenții economici își suspendă activitatea, nu vor fi încasările necesare la bugetul local. (...) În urma rectificărilor de buget, să sperăm că vom primi bani pentru a acoperi aceste cheltuieli suplimentare pe care trebuie să le facem în momentul de față și în urma diminuării veniturilor la buget local, așa cum le-am prognozat, pentru că noi ne-am angajat cheluielile la nivelul bugetului ca și cum veniturile ar fi în fiecare lună conform graficului. Nu vor veni, dar deocamdată nu suntem în criză, nu avem probleme de lichidități", a adăugat Boc.

Municipalitatea a prioritizat în această perioadă serviciile de care depinde acum funcționarea orașului și finanțarea acestora, a mai spus edilul clujean. Este vorba despre servicii precum cel de salubritate sau de asistență socială.

"Am făcut deja o prioritizare a cheltuielilor publice pentru a asigura funcționarea în regim de urgență a orașului, cu asigurarea suportului financiar pentru cele necesare funcționării orașului. De la salubritate, în primul rând, pentru a putea fi ridicate gunoaiele, ca să fie bani pentru dezinfectanți și pentru funcționarea celorlalte servicii conexe, aceste lucruri le asigurăm. Asistența socială pentru cei care se află în nevoi și noi ne-am prioritizat cheltuielile pentru a face față celor care sunt cu nevoie imediată. Putem asigura funcționarea serviciilor fundamentale de asistență socială, de funcționare a orașului, de tot de înseamnă întreținere", a conchis primarul Clujului.