monitorulcj.ro Menu
Actualitate

700 de probe vor fi testate zilnic la Cluj, începând de mâine

Clujul crește capacitatea de testare a probelor cu suspiciune de coronavirus la 700 probe/zi.

Capacitatea de testare a aparatelor din Cluj va crește cu încă 200 de miercuri, 2 aprilie 2020, de la 500 de probe/zi, la 700 de probe/zi. De asemenea, autoritățile arată că, până la mijlocul lunii aprilie, Clujul va ajunge la o capacitate de testare de aproximativ 1.000 de probe/zi.


"Începând cu data de 02.04.2020, capacitatea de testare a aparatelor operaționale va fi de aproximativ 700 probe/zi", a declarat prefectul Clujului, Mircea Abrudean.

La această dată, în județul Cluj sunt 534 persoane în carantină și 4.276 persoane în autoizolare la domiciliu. De asemenea, 9 persoane din Cluj s-au vindecat de infecția cu coronavirus și au fost externate.