monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Nelu Tătaru: "Nu există niciun motiv să relaxăm restricțiile. Încă nu am urcat, ca să putem coborî"

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat la Cluj că deocamdată nu există niciun motiv să ne gândim la relaxarea restricțiilor impuse prin ordonanțele militare, o evaluare a evoluției epidemiei urmând să fie făcută după Paști.

Ministrul Sănătății spune că abia după ce trec sărbătorile pascale, autoritățile vor putea face o evaluare a situației epidemiei de coronavirus în țară, care să indice când ar putea fi relaxate măsurile de distanțare socială. Acesta a arătat că vârful epidemiei nu a fost atins încă.


"Nu există niciun motiv de relaxare a distanțării sociale. Încă nu am urcat, ca să putem coborî. Avem o perioadă, până după sărbătorile pascale, în care așteptăm concetățeni de ai noștri să se întoarcă în țară. O să avem o evaluare după 7-10 zile după sărbătorile pascale", a declarat ministrul, la Cluj.

Echiparea personalului medical și izolarea rămân priorități în această perioadă

Ministrul Nelu Tătaru a arătat că prioritățile autorităților rămân asigurarea echipamentelor medicale pentru cei din linia întâi, dar și pentru restul populației și menținerea măsurilor de izolare și distanțare socială.

"Suntem într-un moment în care tot ce înseamnă pacient este suspect de COVID. Prioritățile rămân aceleași: echipament de protecție, precauții, atât la personalul medical, cât și la cei pe care îi întâlnim zi de zi pe stradă. Rămân ca priorități asigurarea medicației pe care trebuie să o dăm acestor pacienți, izolarea voluntară și distanțarea socială", a adăugat acesta.

Citește și

Ministrul Sănătății: "Clujul este un exemplu de bune practici"