monitorulcj.ro Menu

Anul 2018 – un an plin de provocări în cadrul Direcției Silvice Cluj (P)

Evenimentele meteorologice extreme din luna septembrie a anului 2017 au creat pagube imense fondului forestier prin producerrea de doborâturi de vânt în fondul forestier administrat de Direcția Silvică Cluj. Punerea în valoare a masei lemnoase provenită din aceste doborâturi , începută în toamna anului 2017 a continuat până la mijlocul anului 2018 , durata mare de execuție fiind determinată de condițiile dificile din teren, de existența pericolului de accidentare a muncitorilor forestieri, precum si de volumul mare de masă lemnoasă calamitată.

Solstiţiul de iarnă 2018. Urmează iarna astronomică

Deşi din punct de vedere meteorologic iarna a sosit deja, începerea iernii astronomice este marcată de către solstiţiu. Momentul exact are loc în acelaşi timp peste tot pe Terra. În 2018, solstiţiul de iarnă are loc pe 22 decembrie. Tot în această perioadă are loc şi curentul de meteori Urside.