monitorulcj.ro Menu

Economie

Şedinţă de depreciere pentru leu

Cursul euro a urcat de la 4,3958 la 4,3971 lei

Şirul de trei şedinţe consecutive de apreciere a leului s-a întrerupt ieri, când principalele monede au cunoscut creşteri.

Cursul euro a urcat de la 4,3958 la 4,3971 lei, tranzacţiile realizându-se într-un culoar foarte îngust, cuprins între 4,3950 şi 4,40 lei. La ora 14:00, cotaţiile din piaţă erau de 4,3940 – 4,3970 lei.

În perioada următoare, evoluţia leului va fi influenţată, în special, de factori externi, precum deciziile de politică monetară ale BCE, datele economice din zona euro dar şi de scandalul politic din Polonia, care ar putea conduce la alegeri parlamentare anticipate.

Cazul în care a fost implicat fratele preşedintelului Băsescu a fost privit de către piaţă ca un caz tipic dâmboviţean, pentru o perioadă preelectorală foarte fierbinte.

Monedele din regiune se depreciau, la rândul lor, comparativ cu euro. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,15 – 4,17 zloţi iar cea maghiară la 305,1 – 305,8 forinţi.

Perechea euro/dolar s-a menţinut în apropierea pragului de 1,36 dolari, ea fluctuând între 1,3574 şi 1,3612 dolari, în scădere uşoară faţă de marţi. Evoluţia monedei unice a fost influenţată de publicarea indicelui activităţii industriale private din zona euro, care a scăzut pentru a doua lună consecutiv.

În aceste condiţii declaraţiile preşedintelui BCE, Mario Draghi, referitoare la menţinerea dobânzilor din euro-zonă la cote scăzute, aproape de 0%, „o perioadă prelungită”, nu trebuie să mire. Acesta a afirmat, de asemenea, programul de „eelaxare cantitativă poate include nu doar obligaţiuni guvernamentale, ci şi datorii ale companiilor. Vom discuta asta când va veni momentul", semn că evoluţiile din zona euro nu sunt de foarte bun augur.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe septembrie la 1,3581 – 1,36 iar pe decembrie la 1,3581 dolari, în timp ce uncia de aur cu scadenţa joi cobora la 1.313 – 1.317 dolari.