monitorulcj.ro Menu

Economie

Euro, la maximul ultimelor trei săptămâni

Menținerea aversiunii față de risc a avut ca efect deprecierea leului faţă de euro şi dolar.

Cursul euro a crescut de la 4,4480 la 4,4501 lei, valoare care reprezintă maximul ultimelor trei săptămâni. O medie mai ridicată, de 4,4585 lei, a fost înregistrată în 28 ianuarie.

Piaţa valutară s-a deschis direct pe apreciere pentru euro, la 4,45 lei, după care acesta a crescut la maximul de 4,46 lei. Tranzacţiile care au urmat au readus cotaţiile spre 4,45 lei, minimul fiind de 4,4490 lei, astfel că la ora 14:00 trasferurile se realizau la 4,4480 – 4,4510 lei.

Evoluţia leului faţă de euro este condiţionată de percepţia pieţelor faţă de acordul care ar trebui încheiat între statele din zona euro şi Grecia, care are ar trebui finalizat mâine.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,9052 la 3,9079 lei, mai jos cu 9 bani faţă de maximul istoric de 3,9980 lei înregistrat în 23 ianuarie.

Media francului elveţian a coborât de la 4,1895 la 4,1623 lei, ca efect al menţinerii euro în jurul nivelului de 1,07 franci/euro. Cursul de ieri este mai mare cu 11,2% faţă de cel înregistrat în 14 ianuarie, cu o zi înainte de decizia Băncii Naţionale a Elveţiei de a renunţa la plafonul de 1,20 franci/euro, care era valabil din septembrie 2011.

Monedele din regiune aveau o evoluţie faţă de asemănătoare faţă de euro. Cea poloneză se deprecia la 4,184 – 4,20 zloţi iar cea maghiară la 307,3 – 308,9 forinţi.

Perechea euro/dolar cobora ieri la 1,1360 – 1,1416 dolari, investitorii temându-se că nu se va ajunge la un nou acord între Atena şi creditorii săi sunt instituţionali sau privaţi.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00.