monitorulcj.ro Menu

Economie

Francul elvețian la maximul ultimelor 9 săptămâni

Situația încordată din jurul Greciei, care ar putea părăsi zona euro, în următoarele luni, în cazul în care Atena nu va ajunge la o înţelegere cu creditorii săi, în special troika UE-FMI-BCE, a crescut plasamentele în francul elveţian, considerată drept o „monedă refugiu”.

Cursul monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,0395 şi 1,043 franci, 1,05 – 1,06 franci, în urmă cu o săptămână, a crescut de la 4,2354 la 4,2418 lei, o medie mairidicată fiind înregistrată în 10 februarie. Reamintim că maximul atins de franc a fost de 4,5817 lei, în 23 ianuarie.

Media euro a crescut, în a treia şedinţă consecutivă, de la 4,4137 la 4,4159 lei. Piaţa s-a deschis la 4,4150 lei, nivel apropiat de cel de la închiderea de miercuri, tranzacţiile realizându-se apoi între 4,4140 şi 4,42 lei. La ora 14:00, cotaţiile erau de 4,4130 – 4,4160 lei.

Singura valută importantă care a scăzut a fost dolarul american, cursul acestuia coborând de la 4,1121 la 4,0778 lei, cotaţiile din piaţa valutară fluctuând între 4,0740 şi 4,1110 lei.

Din păcate, leul nu reuşeşte să preia evoluţia pozitivă a celorlalte monede din regiune. Astfel, cea poloneză se întărea la 4,055 – 4,066 zloţi, valori care au mai fost atinse în urmă cu circa trei ani şi jumătate, iar cea maghiară la 298,5 – 299,4 forinţi.

Perechea euro/dolar urca la 1,0751 – 1,0840 dolari, evoluţie apărută după publicarea unei informaţii referitoare la faptul că numărul de locuri noi de muncă în SUA a înregistrat o scădere în martie.

Evoluţia piaţei muncii este una din principalii indicatori luaţi în calcul de Rezerva Federală americană la stabilirea politicii sale monetare, ceea ce poate avea ca efect întârzierea momentului în care vor fi crescute dobânzile din SUA, care se află din 2008 aproape de 0%.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.