monitorulcj.ro Menu
Economie

Aeroportul Internaţional Cluj primeşte bani de la UE pentru investiţii. Ce se va construi

Comisia Europeană a avizat Masterul Planul General de Transport al României, document prin intermediul căruia Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj i s-au aprobat lucrări de investiţii în infrastructura aeroportuară – reabilitare suprafeţe de mişcare, terminal pasageri şi terminal cargo nou, în valoare totală de 131 de milioane euro, fără TVA, strategia de implementat urmând a se realiza până în anul 2020.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Cluj, sumele de bani pentru realizarea terminalului cargo nou, a căii de rulare cargo, pentru extinderea platformei de cargo, a pistei terminal pasageri precum şi a dotării cu echipamente de siguranţă, având ca perioade de implementare 2014 - 2020, respectiv 2014 – 2030, vor fi alocate conform parametrilor aprobaţi prin Master Planul de Transporturi, după cum urmează:


Realizare terminal cargo nou, valoare estimată fără tva 6 milioane euro, perioadă de implementare 2014 - 2020;

Extindere platformă cargo nou, valoare estimată fără tva 18,74 milioane euro, perioadă de implementare 2014 - 2020;

Realizare cale de rulare terminal cargo, valoare estimată fără tva 6,4 milioane euro, perioadă de implementare 2014 - 2020

Extindere pistă terminal de pasageri existent, valoare estimată fără tva 11,7 milioane euro, perioadă de implementare 2014 - 2020

Extindere cale de rulare pasageri, valoare estimată fără tva 20 milioane euro, perioadă de implementare 2014 – 2020;

Extindere platformă staţionare terminal pasageri existent, valoare estimată fără tva 8,96 milioane euro, perioadă de implementare 2014 – 2020;

Modernizare terminal pasageri existent şi extinderea acestuia 2000 (2170 modernizare), valoare estimată fără tva 4,17 milioane euro, perioadă de implementare 2020 – 2030;

Realizare terminal pasageri nou, valoare estimată fără tva 52 milioane euro, perioadă de implementare 2020 – 2030;

Dotare cu echipament de siguranţă, valoare estimată fără tva 3,173 milioane euro, perioadă de implementare 2014 – 2020.

Totodată, prin intermediul Master Planului Ministerul Transporturilor stabileşte lungimea maximă a pistei, respectiv 2 500 metri.

“Pentru sistemul de transport intermodal/multimodal au fost aprobate deocamdată numai investiții pe parte de cargo CFR şi rutier, în valoare de 34 250 000 de euro. Cele aproximativ 34 de milioane de euro alocate prin intermediului Master Planului municipiului Cluj-Napoca vizează realizarea unei platforme multimodale pentru susţinerea dezvoltării economice în municipiul Cluj-Napoca. Componentele platformei multimodale sunt: platformă betonată şi spaţiu de depozitare – valoare totală 18 milioane euro, căi de acces rutiere (5 km) – valoare totală de 2,5 milioane euro, căi de acces feroviare (4 km) – valoare totală  6 milioane euro, reţea de apă canalizare (5 km) – valoare totală 1 milion euro, staţie de curent electric – valoare totală 3 milioane euro, conexiune platformă la reţelele de utilităţi exterioare platformei – valoare totală de 3,75 milioane euro”, spun reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj.

„Având în vedere prevederile Master Planului avizat, Consiliul Judeţean Cluj va lua în discuţie posibilitatea legală a dezvoltării investiţiei de transport intermodal/multimodal şi pe partea de cargo aerian, acest proiect susţinut constant atât de mine cât şi de conducerea Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj nefiind, din păcate, cuprins în planul aprobat de investiţii al Master Planului de Transporturi al Guvernului României. Acesta rămâne însă pentru noi un obiectiv de interes major, menit să contribuie la dezvoltarea economico-socială a întregului judeţ şi a regiunii noastre, motiv pentru care încercăm în continuare, împreună cu conducerea Aeroportului, să identificăm modalităţi de realizare a acestuia” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan.