monitorulcj.ro Menu

Economie

Piastrelle a sărbătorit 5 ani de la intrarea pe piața clujeană și 18 ani de la înființarea companiei (P)

La evenimentul care a avut loc într-o clădire aparte din centrul Clujului, decorată cu piese reprezentative din colecțiile puse la dispoziție clienților, au participat arhitecți, designeri și colaboratori ai companiei.

Ramona Stănciulescu, director general Piastrelle

Unul dintre cei mai importanți furnizori de materiale pentru finisaje în construcții și amenajări interioare din România a aniversat într-un cadru festiv, la sfârșitul săptămânii trecute, trecerea mai multor ani de la intrarea pe piața clujeană, dar și de la înființarea companiei.

“Piastrelle este și va rămâne locul unde «personalizarea» și «personalitatea» sunt cuvintele cheie. Gama noastră de produse pentru amenajări interioare se îmbogățește constant, pentru a veni în întâmpinarea partenerilor și clienților noștri și pentru a obține interioare rafinate, cu care ne mândrim. Îi așteptăm pe clujeni în showroomul Piastrelle ca să experimenteze și să transpună în spațiul personal un «stile di vita» complet și exclusivist, o stare de spirit cu tentă eleganta, dar în același timp pliată pe propria personalitate”, a declarat Ramona Stănciulescu, director general Piastrelle.

Decor nonconformist

Încăperile în care s-a desfășurat cocktailul au fost decorate cu piese reprezentative din colecțiile puse la dispoziție clienților Piastrelle. Astfel, într-una din camere a existat o cadă freestanding de la Ravak, cu un design pur, modern, care domină în mod natural spațiul și propune o nouă dimensiune a relaxării. Acesteia îi vor fi alăturate un set de vas WC și un bideu din colecția Time GSG, o colecție favorită în amenajările clasice, pentru băi arhitecturale, cu aspect delicat care optează pentru linii curbe și forme inspirate din natură. Tușa finală a fost dată de mobilierul de baie Atelier 1, semnat de Gaia Mobili Italia, parte dintr-o colecție surprinzătoare, un adevărat atelier de artă.

În celelalte camere, au fost expuse plăci ceramice de mari dimensiuni din colecțiile I Naturali Pietra di Savoia Grigio / Laminam și I Naturali Marmi Calacata Oro Lucidato / Laminam  și Muse Imola Macchiaaperta, precum și o baterie freestanding Goccia Gessi. Colecțiile de plăci ceramice de mari dimenisuni oferă inginerilor și designerilor posibilități neexplorate în realizarea de proiecte de mare importanță arhitecturală.

Vastă rețea de showroomuri și concept store-uri în țară

Compania și-a început activitatea în 1998, în Lugoj, cu importul de gresie și faianță din Italia. Din 1999 a început să-și dezvolte o rețea proprie de retail și depozite în mai multe orașe ale țării. Astăzi Piastrelle deține o vastă rețea de showroomuri și concept store-uri în 6 orașe ale țării (București, Timișoara, Arad, Brașov, Cluj-Napoca, Lugoj), la care se adaugă 5 depozite, o flotă de mijloace de transport ce deservește întreaga țară și o echipă profesionistă de peste 100 de angajați.