monitorulcj.ro Menu

Economie

CCR discută sesizarea Guvernului referitoare la conversia creditelor în franci elvețieni

Curtea Constituțională a României (CCR) discută, miercuri, sesizarea Guvernului privind proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elvețieni.

La 23 noiembrie 2016, la ieșirea din sala de ședință, președintele CCR, Valer Dorneanu, declara că a fost nevoie de amânarea acestei discuții pentru a fi aprofundată soluția și a fi corelată cu cea care a fost dată în cazul Legii dării în plată.

Guvernul a contestat la CCR proiectul de lege adoptat de Parlament referitor la conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării.

Dacian Cioloș, premier la acea dată, preciza că Guvernul a atacat legea la CCR pentru clarificări, nu pentru că este împotriva ei.

"Vreau să precizez din start că Guvernul a dat un punct de vedere pozitiv cu anumite amendamente. De ce amendamente? Pentru că, din punctul nostru de vedere, este important ca această lege să-i vizeze pe cei cărora le e pus în pericol venitul lunar din cauza ratelor la bancă în urma modului cum au evoluat aceste credite. Faptul că am trimis la CCR această lege nu este pentru că suntem împotriva ei. Sunt acolo câteva elemente, așa cum a fost ea votată în Parlament — pentru că, din păcate, Parlamentul nu a luat în considerare amendamentele pe care le-am propus — care, din punctul nostru de vedere, ar fi făcut-o aplicabilă și dacă nu clarificăm constituționalitatea acum, înainte de a intra ea în vigoare, există riscul ca ea să producă efecte și peste câteva luni altcineva să o atace, o bancă sau... Oricine altcineva poate să o atace și va crea mai multe probleme celor care așteaptă să li se rezolve problemele", declara Cioloș.

Proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elvețieni a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților pe 18 octombrie.

Potrivit actului normativ, creditele în franci elvețieni se convertesc în lei la cursul de la data încheierii contractului. Conversia se realizează prin act adițional. Costurile creditului convertit în lei vor fi negociate cu consumatorul, respectându-se principiul bunei credințe și diligențele profesionale, astfel încât obligațiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator.

La cererea consumatorilor, băncile care au procedat la conversia creditelor în franci elvețieni pot să revină la contractul în franci elvețieni și vor efectua conversia în condițiile prezentei legi, iar sumele pe care creditorul le-ar fi încasat în plus de la împrumutat în perioada scursă de la data efectuării conversiei din franci elvețieni în lei sau euro, conform ofertei băncii, până la data încheierii noului act adițional pentru conversie efectuată se calculează conform contractului de credit.