monitorulcj.ro Menu

Economie

Studium Green, dezvoltatorul care recreează la Cluj comunitățile de la bloc (P)

Vremurile în care copiii se jucau liniștiți în fața blocului, iar vecinii legau între ei adevărate prietenii par a fi apus la Cluj. Construcțiile înghesuite, prin care se „valorifică" fiecare centimetru de teren, proiectate pentru a aduce maximum de rentabilitate prin vânzarea lor și fără spațiu care poate fi utilizat în comun au dus și la răcirea relațiilor dintre locatari.

Proiectul WINGS

Într-o realitate în care vecinii de bloc au ajuns să nu se mai cunoască între ei, primul dezvoltator al unei clădiri verzi din Transilvania militează la Cluj pentru crearea de comunități, dezvoltând spații în care oamenii să comunice și să lege prietenii.

Nu construiesc doar blocuri, ci facilitează relații

Proiectele dezvoltate deja la Cluj de Studium Green stau ca dovadă că se pot face construcții după alți parametrii decât cei cu care ne-am obișnuit.

De altfel, pentru Dorin Bob, proprietarul Studium Green, a construi locuințe sustenabile înseamnă o abordare holistică încă din faza de concept, cu focus pe inovare, protecția mediului și sănătatea ocupanților.

Proiectele sunt unele foarte complexe, care au în vedere, pe lângă eficiența energetică și protecția mediului, oportunitățile pe care le oferă locatarilor în afara spațiului de locuit –  posibilitatea de a face parte din comunităţi în care acasă înseamnă mai mult decât locul în care mănânci şi dormi, înseamnă un stil de viaţă modern, bazat pe prietenia celor cu care împarţi spaţiul locativ.

În plus, spațiile sunt cu acces restricționat tocmai pentru a le oferi copiilor libertatea de ieși în grădină să se joace.

Spre exemplu, prea puțină lume știe că, undeva în Cluj, pe terasa unui bloc de locuințe există un veritabil parc verde, cu alei și băncuțe, iarbă și copăcei, cu căsuțe pentru păsărele și cu o perspectivă superbă asupra orașului. Este vorba despre o terasă înierbată care există în realitate, nu pe o planșetă de proiectare, și este parte componentă a complexului rezidențial Venus.

Proiectul West Side Park pune la dispoziţia locatarilor peste 5.000 mp de spaţii verzi chiar în incinta ansamblului, din care 2.500 de mp aparțin celei mai mari terase verzi suspendate, rezidenţiale din Transilvania.

Și complexul WINGS merge pe aceeași idee, proiectul include şi o zonă verde, o zonă de joacă (foto), o grădiniţă care urmează să fie proiectată.

"În zona rezidenţială pe care o inaugurează, WINGS pune bazele unei noi comunităţi open-minded, încurajată să preţuiască fiecare moment petrecut acasă, în intimitate sau alături de familie, conectată la oraş însă protejată de agitaţia acestuia”, spun dezvoltatorii.

Deschizători de drumuri și în cazul clădirilor verzi

În 2012, Studium Green finaliza primul proiect rezidențial verde din Transilvania.

Astăzi, cu un portofoliu care conține peste 50% clădiri verzi, Studium Green este primul dezvoltator care a implementat conceptul de clădire verde din Transilvania şi membru al Romania Green Building Council (organismul care certifică îndeplinirea exigențelor de clădire verde) din 2010.

Dezvoltatorul a obţinut aceste titulaturi prin respectarea standardelor Green Homes în majoritatea ansamblurilor rezidenţiale construite, clădiri performante, în care eficienţa energetică se află pe primul loc.

Cititi și: Studium Green, promotorul proiectelor rezidențiale verzi ale Clujului

Proiectul WINGS. Cu ce aripi își ia zborul un bloc de pe planșeta arhitectului spre înaltul Zorilor