monitorulcj.ro Menu

ANALIZĂ. Euro a stagnat la 4,73 lei

Perioada analizată a fost în care cursul euro s-a consolidat la 4,73 lei iar indicii ROBOR au revenit la valorile din primăvară.

Românii cu pensii de peste 10.000 de lei

Taxa de solidaritate ar urma să se aplice nu doar pensiilor speciale, ci tuturor pensiilor care depășesc 10 mii de lei. Fie de sine stătătoare, fie cumulate, bazate pe contributivitate sau nu. Practic, tot ce depășește 10 mii de lei va fi impozitat de către stat, astfel încât măsura să nu fie declarată neconstituțională.

ANALIZĂ. Euro urcă spre 4,74 lei

Perechea euro/leu s-a menținut pe un trend ascendent care poate conduce, în zilele următoare la revenirea, după aproape două luni, peste pragul de 4,74 lei.

ANALIZĂ O nouă ședință cu euro la 4,73 lei!

ANALIZĂ O nouă ședință cu euro la 4,73 lei!
Cursul euro a crescut de la 4,7320 la 4,7340 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au efectuat în culoarul 4,731 – 4,735 lei. Transferurile de la ora 14:00 se efectuau în jurul valorii de 4,733 lei.