monitorulcj.ro Menu

ANALIZĂ. Căldura a calmat și piața valutară

Leul a avut ieri o evoluție calmă față de principalele valute, în condițiile în care pe piețele internaționale se manifesta o stare de optimism, investitorii așteptând întâlnirea de la sfârșitul săptămânii dintre președintele american Donald Trump și omologul său chinez Xi Jinping, cu ocazia întrunirii G20 de la Tokio.

ANALIZĂ. Aurul la un nou maxim al ultimilor șapte ani

Tensiunile comerciale diintre Statele Unite și China dar și geopolitice care implică Washingtonul și oficialități de rang înalt de la Teheran, în frunte cu ayatollahul Ali Khamenei, au dus la creșterea investițiilor în active considerate „sigure", precum aurul, yenul japonez sau francul elvețian.

Dolarul a pierdut aproape 8 bani într-o săptămână

Perspectiva ca Rezerva Federală americană să decidă luna viitoare o reducere a dobânzii sale cheie, sub presiunea cererilor repetate ale președintelui Trump, dar și a consecințelor războiului comercial dintre SUA și China, au provocat deprecierea dolarului față de principalele valute.