monitorulcj.ro Menu

Educație

Dascălii, obligaţi să prezinte la şcoală o adeverinţă că nu sunt agresori sexuali

Toţi profesorii, medicii pediatri, de familie sau specialiştii care intră în contact cu copiii, precum şi actorii de la teatrele de copii, animatorii de la petreceri, antrenorii de la cluburile sportive, psihologii şi oricine lucrează cu copii sunt obligaţi, din 20 iulie, să prezinte la locul de muncă un „certificat de integritate comportamentală“ care confirmă că nu sunt agresori sexuali/

Asta pentru că a intrat în vigoare Legea 118/2019 privind „Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale“.

Certificatul de integritate

Certificat de integritate comportamentală este, potrivit legii, documentul eliberat persoanelor fizice, care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea.
La articolul 16 al legii scrie că persoana fizică poate obține propriul certificat de integritate comportamentală în aceleași condiții în care poate obține un certificat cazier judiciar. Certificatul de integritate comportamentală este valabil 6 luni de la data eliberării. Modelul certificatului de integritate comportamentală se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. (n.r. nu există în acest moment o HG pentru acest model)
În art. 18, alineatul 1 al legii se precizează că “instituțiile din sistemul de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane au obligația de a solicita persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi prezentarea certificatului de integritate comportamentală.

Și cei care sunt deja angajați trebuie prezinte certificatul

Certificatul acesta se obţine tot de la Poliţie, din aceleaşi locuri în care se poate obţine şi certificatul de cazier judiciar.
Legea a fost iniţiată şi susţinută de către deputata independentă Oana Bîzgan. Aceasta a declarat, potrivit sursei citate că „cei care deja sunt angajaţi pot merge oricând, pentru că nu există o limită de timp să obţină această adeverinţă care trebuie adăugată la dosarul lor de la Resurse umane. Poliţiştii de la Cazier au fost deschişi şi mi-au spus că s-au pregătit, îi aşteaptă pe oameni să vină să ceară adeverinţele. Mă aştept ca persoanele care au condamnări pentru agresiune sexuală să nu mai fie angajate în domenii care implică lucrul cu copii, cu victime ale violenţei, spre exemplu. Este important ca cei care au fost condamnaţi pentru astfel de fapte să nu mai poată avea acces. Totodată, aşa putem preveni recidiva. Cei care au condamnări pentru agresiune sexuală se pot angaja în orice alte domenii, dar nu acolo unde, practic, ar avea victima la mâna lor.  Între victimă şi agresor ar exista o poziţie de dominanţă, de forţă. Abuzurile asupra copiilor, spre exemplu, sunt trecute mai mereu sub tăcere din cauza acestei poziţii. În toate zonele din ţară, poliţiştii fac eforturi foarte mari pe această categorie de agresori, a prădătorilor sexuali şi mă aştept că Registrul infractorilor sexuali să-i ajute pe poliţişti să colaboreze între ei. Eu le sunt recunoscătoare pentru că şi-au dorit să aibă un rol activ în asta“.

În România sunt peste 234.647 de cadre didactice, potrivit INS. Cele mai multe în învăţământul primar şi gimnazial – 115.440, urmate de cele din licee – 53.835. Mai sunt 35.460 de educatori şi îngrijitori în creşe şi grădiniţe.