monitorulcj.ro Menu
Educație

ATENȚIE părinți și elevi! Simulările pentru Bac și Evaluarea Națională au fost ANULATE

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că simulările pentru Bac și pentru Evaluarea Națională au fost anulate, dar are încredere că în curând se vor putea relua cursurile.

Elevii nu vor mai susține simulările pentru bac și evaluarea națională

Odată cu suspendarea cursurilor, Ministerul Educației a anunțat că simulările pentru Bac și Evaluarea Națională vor fi amânate, iar acum Monica Anisie a anunțat că au fost anulate.


„Simulările sunt anulate. Nu mai putem susţine simulările, însă aceste simulări le-am înlocuit cu acele teste de antrenament pe care le-am pus la dispoziţia elevilor de clasa VIII-a şi a XII-a. Vom pune săptămânal câte cinci teste de antrenament. Vineri vom publica baremul iar în emisiunile realizate la TVR vor fi explicate rezolvările acestor modele sau teste de antrenament, cum le-a numit Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Aceste teste este bine să fie rezolvate în parteneriat cu cadrul didactic de la clasă. (...) MEC pune la dispoziţie baremul şi elevul se poate şi autoevalua. Simulările le-am anulat şi am înlocuit simularea cu aceste teste de antrenament tocmai pentru faptul că elevul trebuie să se pregătească în continuare pentru examenele naţionale", a anunțat monica Anisie

Ministrul Educației susține în continuare că anul școlar nu va fi înghețat.

„Privim cu încredere că în curând vom relua cursurile și că vom putea susține aceste examene naționale”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie.

Aceasta a evitat să spună care sunt scenariile privind anul școlar în curs.

„Este important ca aceste scenarii [privitoare la soarta anului școlar în curs și la examene – n.red.] să fie discutate cu toți actorii importanți din spațiul educațional. Nu voi lua nicio decizie în sensul în care să existe vreo posibilitate de a fi prejudiciați în vreun fel elevii sau studenții. Așa cum am spus de la început, nu se îngheață anul școlar și vom găsi soluții ca activitatea să fie reluată. Această situație de urgență a fost prelungită și, în perioada următoare, alături de actorii educaționali vom veni în spațiul public și vom preciza scenariile”, a spus Anisie.