monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Pe Calea Baciului lucrează Dorel

Calea Baciului a intrat recent în reparații, dar ritmul derulării lucrărilor este unul foarte lent. Cei care circulă frecvent în zonă au observat în urmă cu câteva zile că muncitorii doar se fac că lucrează și ocupă degeaba benzile de circulație cu utilajele și mașinile de mare tonaj.

„În data de 22 august, o betonieră, un tractor cu lamă și aproximativ douăzeci de muncitori care se uitau la utilaje, așteptau probabil salariul, în timp ce se circula pe ambele benzi cu porniri de pe loc. Cu siguranță că asfaltul mult dorit de conducătorii auto care plătesc și ei accize la carburant, taxa de drumuri și impozite anuale se va turna în decembrie, ca în luna următoare să sărim în gropi. Jignitor de penibil”, i-a scris un clujean primarului Emil Boc, prin intermediul unui site pentru sesizări și reclamații la adresa conducerii Primăriei Cluj-Napoca.


Reprezentanții autorităților locale nu i-au oferit niciun răspuns clujeanului.