monitorulcj.ro Menu

Politică

Ponta îi răspunde lui Băsescu: Şi anul trecut a spus lucruri la fel de grave după care m-a numit ministru

Premierul Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, întrebat despre acuzaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia este un premier "profund corupt", că are treburi mult mai importante de făcut.

“N-am urmărit declaraţiile domnului preşedinte şi cred că e nevoie de calm şi de seriozitate. Cred că dacă preşedintele ştie comiterea vreunei fapte penale trebuie să se adreseze procurorilor chiar azi. Dacă nu, eu prefer să nu răspund cu aceeaşi monedă şi dacă îmi aduc bine aminte şi acum un an preşedintele a spus nişte lucruri la fel de grave despre mine după care m-a numit ministru. Am treburi mult mai importante de făcut, însă mă bucur că la apelul meu de responsabilitate preşedintele a răspuns măcar pe jumătate, pentru că am înţeles că a spus că va promulga Legea bugetului asigurărilor sociale, ca să putem măcar plăti pensiile”, a afirmat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că Victor Ponta este un premier "profund corupt", care încearcă să-şi ascundă corupţia sub acuzaţii, şeful statului enumerând, în acest context, subiectele legate de Roşia Montană, de memorandumul cu FMI şi de acciza la combustibil.

"Victor Ponta este un prim-ministru corupt profund, care încearcă să îşi ascundă hoţia sub acte normative. A încercat să facă să dispară pur şi simplu 380 de milioane de dolari pe care ni-i datora Rompetrol, ascunzându-se sub o lege care a fost declarată, din păcate pentru el, neconstituţională", a spus şeful statului.

El a continuat: "Victor Ponta este corupt pentru că a încercat să îşi ascundă sub o lege aranjamentele pentru Roşia Montană în loc să fi parcurs circultul normal, prin care Guvernul îşi asumă atribuţiunile constituţionale pe care le are".

Potrivit şefului statului, premierul este corupt pentru că "a luat 2.800 de hectare pământ de la Academia Agricolă şi le-a transferat la Consiliul Judeţean Brăila".

Preşedintele l-a mai acuzat pe Victor Ponta că "este profund corupt" pentru că îl sprijină şi îi facilitează lui Sebastian Ghiță, patronul Romania TV, foarte multe contracte.

"Da, este corupt", a mai spus Băsescu despre premierul Ponta, precizând că dovezile sunt chiar actele normative pe care preşedintele PSD "le-a făcut la presiunea baronetului lui".

Întrebat dacă a sesizat Parchetul cu privire la aceste acte de corupţie, preşedintele a spus: "Deocamdată sunt acte normative. Când o să-i vină timpul. L-am sesizat la fel cum a sesizat şi el cu fiica mea".

Parlamentul a adoptat, miercuri, bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a miniştrilor.

Şeful statului a precizat, în mai multe rânduri, că va respinge Bugetul în condiţiile în care acesta conţine creşterea accizei la carburant.

De asemenea, preşedintele a spus, în repetate rânduri, că premierul minte.

Joi, Traian Băsescu a declarat că Bugetul nu a sosit la promulgare, că se aşteaptă să primească legea luni şi că o poate analiza, înainte de a lua o decizie, până pe 29 decembrie, el precizând că va promulga imediat Bugetul asigurărilor sociale.