monitorulcj.ro Menu

Politică

România preia mai devreme preşedinţia Consiliului European

România va ajunge să preia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene cu şase luni mai devreme decât era stabilit iniţial, după ce Marea Britanie a anunţat oficial că renunţă la şefia Consiliului European, programată pentru anul viitor.

Consiliul European a revizuit marţi seară ordinea în care ţările membre ale UE vor ajunge să deţină, prin rotaţie frâiele Consiliului European, iar în urma retragerii Regatului Unit, toate ţările vor prelua preşedinţia mai devreme cu şase luni, scrie gandul.info. Asta înseamnă că România va ajunge în fruntea Consiliului European în intervalul ianuarie - iunie 2019.

Decizia vine după ce, săptămâna trecută, Marea Britanie a anunţat oficial că renunţă la preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, pe care ar fi trebuit să o preia în intervalul iulie-decembrie 2017.

Premierul britanic, Theresa May, l-a notificat oficial, în cursul unei discuţii telefonice, pe liderul Consiliului European, Donald Tusk, cu privire la această decizie, motivând că Regatul va fi foarte prins cu negocierile de părăsire a blocului comunitar.

În replică, Donald Tusk i-a transmis atunci noului prim ministru britanic că dorinţa sa este realizarea unui „divorţ de catifea" între Uniunea Europeană şi Marea Britanie. În aceste condiţii, ieşirea din UE a Marii Britanii s-ar putea concretiza chiar în perioada în care ţara noastră se va afla la conducerea Consiliului European.