monitorulcj.ro Menu

Politică

A început lupta pentru şefia PNL. Pe câte voci cântă liberalii clujeni?

Liderii tineri de filiale tind să-l susţină mai degrabă pe Cristian Buşoi la şefia PNL, decât pe ceilalţi doi candidaţi.

A început lupta pentru şefia PNL Pe câte voci cântă liberali clujeni.

Campania din PNL ajunge în linie dreaptă, odată cu intrarea în cursă a lui Cristian Buşoi.  Se conturează tot mai mult o tabară de susţinători ai lui Ludovic Orban şi una ai lui Cristian Buşoi.

Liberalii clujeni urmează să anunţe în perioada următoare pe cine vor susţine la conducerea PNL.  Cum primarul de la Oradea Ilie Bolojan nu a mai anunţat că va candida, Ludovic Orban ar putea să rămână acum candidatul cu prima şansă. Unele voci de la Cluj îndeamnă însă înspre susţinerea tânărului Cristian Buşoi. Şi alte filiale ale unor organizaţii de tineret îl susţin pe Cristian Buşoi.

Îndemnul deputatului “paraşutat”

Astfel, ideea de om al tinerei generaţii din PNL a fost întărită de copreşedintele TNL, Sorin Moldovan, deputat de Cluj.

“În calitate de copreședinte TNL România îmi doresc să avem cât mai mulți tineri în structurile de conducere. Și de ce nu, un președinte tânăr ! Un președinte care să provină din organizația de tineret, care să sprijine cu adevărat ( si nu doar declarativ) tinerii din partid. Îmi doresc un președinte care să iși creioneze o echipă puternică, ce va îmbina tinerețea cu experiența, o echipă care să provină și din rândurile TNL și un program politic bun. Sunt convins că acesta este Cristian Bușoi! Timpul liderilor providențiali a trecut! Consider că fiecare își poate găsi locul în partid și poate pune umărul la reconstrucția partidului. Trebuie doar să încercăm. Așa că vă invit să construim împreună un PNL puternic !”, a scris Moldovan pe Facebook.

Primarul municipiului Oradea Ilie Bolojan nu şi-a mai anunţat candidatura la şefia PNL. De altfel, potrivit unor surse liberale acesta ar fi anunţat că îl va susţine pe Orban. Filialele din Ardeal ar fi decis, în urmă cu câteva săptămâni, să îl sprijine pe Ludovic Orban, în cazul în care Bolojan nu va candida şi în ciuda faptului că Vasile Blaga şi majoritatea foştilor democrat-liberali nu îl au la inimă pe fostul ministru al Transporturilor. Altă variantă vehiculată în presă este aceea că liderii PNL ar fi bătut deja palma cu Bușoi. Cel puţin deocamdată, aceştia se feresc să nominalizeze oficial.

Organizaţiile de tineret, pro Buşoi

Buşoi este susţinut de mai multe organizaţii de tineret ale PNL. Adrianos Giannou, şeful proaspăt ales al tinerilor din PPE, a dat un semnal de susţinere a lui Cristian Buşoi. Într-un mesaj pe Facebook intitulat:  ”De ce il susţin pe Cristi ?”, șeful YEPP a declarat că „într-o scenă politică alimentată de conflicte şi tensiuni Cristian Buşoi reprezintă vocea normalităţii şi a bunului simţ” şi că Buşoi reprezintă generaţia tânără în care se regaseşte.  

Declaraţiile de susţinere ale liderilor TNL sunt importante, mai ales ca TNL a câştigat recent prin Adrianos Giannou preşedinţia tinerilor din PPE. De altfel, liderii tineri de filiale tind să-l susţină mai degrabă pe Buşoi: Ionel Bogdan liderul de la Maramureş a dat deja un mesaj de susţinere pentru Cristian Buşoi. În plus, secretarul general al PNL a fost în vizită la Brăila, unde  a fost ales preşedinte Alex Danaila, un alt lider din generaţia de tineri liberali, scrie evz.ro.