monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc, gazda unei dezbateri la Bruxelles: „Nimeni să nu-și părăsească țara din cauza sărăciei!”

Buna guvernare alături de investițiile în infrastructură, în locuri de muncă bine plătite și în calitatea vieții sunt soluțiile pentru combaterea „exodului de creiere”, susține primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Emil Boc, gazda unei dezbateri la Bruxelles: „Nimeni să nu-și părăsească țara din cauza sărăciei!”, sursă foto: Facebook Emil Boc

Emil Boc a găzduit, joia trecută, la Bruxelles, în calitate de membru al Comitetului European al Regiunilor (CoR), dezbaterea privind „Exodul de creiere în Uniunea Europeană”, dezbatere pe marginea ideilor incluse în raportul cu aceeași temă pe care edilul l-a redactat și care a fost deja aprobat în unanimitate de comisia de specialitate a CoR.

„În expunerea mea, am pornit de la ideea că libertatea de circulație este dreptul nostru, ca cetățeni europeni, și că o limitare a acestui drept este de neconceput. În același timp, nimeni nu ar trebui niciodată să fie obligat să își părăsească țara din cauza sărăciei – și din păcate, românii sunt – dintre toate popoarele europene – cei care și-au părăsit în cel mai mare număr țara pentru a munci în străinătate. Peste trei milioane de români, conform documentelor oficiale, lucrează în prezent peste hotare. Jumătate dintre copiii români care s-au născut anul trecut nu s-au născut în România, ci în afara țării. La fel de îngrijorător, 27% dintre românii care au ales să părăsească România se află printre cei mai calificați dintre concetățenii noștri”, a precizat edilul.

„Am arătat în prezentarea mea că în primul rând trebuie ca fiecare să își facă datoria acasă, la nivel național sau local, folosind și oportunitățile oferite de Uniunea Europeană. Ca parte importantă a soluției, avem nevoie de acțiuni în centrul cărora să se afle investițiile în infrastructură și în crearea de locuri de muncă bine plătite; investițiile în calitatea vieții – mai ales în domenii precum educația, sănătatea, cultura și altele; fructificarea avantajelor competitive din fiecare oraș sau regiune”, a punctat Emil Boc.

Boc a oferit exemplul Clujului

Primarul susține că „exodul creierelor” se va reduce pe măsură ce se vor reduce diferențele de dezvoltare dintre diferitele țări europene, iar banii europeni și banii din bugetul național trebuie folosiți pentru modernizarea țării. „În acest context, am arătat că este o mare greșeală intenția Comisiei Europene de a reduce cu 10% fondurile destinate coeziunii: avem nevoie de acești bani pentru a putea avea parte de o infrastructură mai bună, de spitale mai bune sau școli mai bune în toate regiunile UE”, este de părere Boc.

Primarul a prezentat participanților la dezbatere principalele rezultate obținute la nivelul municipiului Cluj-Napoca, unde s-au stabilit ca prioritate, potrivit lui Emil Boc, păstrarea talentelor și atragerea de talente prin sporirea calității vieții și prin stimularea dezvoltării economiei, cu accent pe inovare, pe economia bazată pe cunoaștere.

La dezbaterea care a făcut parte din seria dialogurilor cetățenești organizate de grupul Popularilor Europeni din cadrul CoR, au fost prezenți Comisarul european responsabil pentru democrație și demografie, Dubravka Suica (vicepreședinte al Comisiei Europene), primarul Varșoviei, Rafał Trzaskowski, dar și alți membri influenți ai Parlamentului European, printre care doi președinți de Comisii parlamentare.