monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Medici UMILIȚI de conducerea Spitalului Județean. Punte improvizată din scânduri între două geamuri, pe post de pasarelă

Personalul Clinicii Medicale 1 din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj trebuie să traverseze o pasarelă improvizată între geamuri pentru a ajunge în clădirea vecină.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte în comisia de sănătate a parlamentului, a surprins imagini cu puntea pe care cadrele medicale sunt nevoite să o traverseze pentru a ajunge de la dușul de decontaminare la vestiarul unde se schimbă în hainele civile. 


"Priviți imaginile disprețului total al conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj față de personalului unității anti Covid 19 din Clinica Medicală 1! Medicii sunt obligați să traverseze o punte de lemn, pe geam, să se expună în plină stradă, după ce au ieșit în prealabil de sub un duș improvizat unde ar trebui teoretic să se facă decontaminarea. Am reclamat vehement că această clădire veche de 100 de ani nu este potrivită să fie considerată unitate sanitară anti Covid 19. Nu are circuite funcționale. Tartorii spitalului, Șușca și Golea nu au ascultat. Priviți ce a ieșit! O întreb pe doamna Golea, public, are curajul să iasă pe acel geam și să treacă puntea de lemn în clădirea vecină", a arătat Emanuel Ungureanu.

"Trebuie să ieșim pe geamul fostei camere de gardă"

Deputatul clujean a fost sesizat de o angajată a clinicii care tratează bolnavi de coronavirus, care arată că podul este vizibil de pe strada Clinicii.

"Stimate domn deputat, sunt angajată a Spitalului Clinic Județean de Urgență și lucrez în Clinica Medicală 1 Cluj - Napoca , aș vrea sa vă informez despre circuitul făcut de conducerea spitalului pentru cadrele medicale pentru a combate Covid19 .

Trebuie să ieșim pe geamul fostei camere de gardă , unde s-a improvizat o pasarelă de lemn care merge spre un alt geam , unde vom cobori “ in siguranță” pentru a ne schimba în hainele civile.. pasarela este făcută în spatele clădirii iar noi trecând de sub duș pe această pasarelă ne putem vedea din strada Clinicii. Vi se pare o soluție bună de circuit? Plus că ne dezbrăcăm infectate de Covid în aceiasi incintă în care se zice că ne vor pune niște lămpi cu ultraviolete care spun ei ne decontaminează...", i-a transmis angajata deputatului.

 

Citește și

STRIGĂTUL DE AJUTOR al unui medic din Cluj: "Am fost SACRIFICAȚI în lupta pentru imagine a conducerii Spitalului Județean"

 

Un medic rezident din Cluj își încurajează colegii să scoată la iveală problemele din spitale: „Nu vă temeți!”