monitorulcj.ro Menu

Sport

Ultima etapă a Campionatului Național de Îndemânare Auto se desfășoară în acest weekend la Cluj

Piloți din toată țara, atât amatori cât și profesioniști, revin în acest sfârșit de săptămână la etapa a 7-a a Campionatului Național de Îndemânare Auto pentru a-și demonstra abilitățile în mai multe probe de îndemânare auto pe diferite niveluri de dificultate.

În perioada 27-28 septembrie 2014, clujenii vor putea urmări la Polus Center, cea de-a șaptea etapă a Campionatului Național de Îndemânare Auto din 2014, competiție organizată de GT Auto Club Sportiv și Automobil Clubul Român. Concurenții își vor pune la încercare abilităţile în conducere, într-un adevărat spectacol, cu derapaje controlate, slalomuri, întoarceri cu frâna de mână la 180 grade sau 360 grade, atât cu fața cât și cu spatele, într-o cursă contra cronometru.

Concursul se adresează tuturor pasionaților de automobilism sportiv, de la cei mai tineri piloți, participanți la grupa Juniori, până la cei avansați, care pot depăși vârsta de 60 de ani.

Astfel, atât piloții juniori precum Hanea Mihnea, Hanea Natali din Cluj Napoca, Pană Robert și Stănoiu Alina din București sau Maftei Beatrice din Buzău, dar și cei avansați, precum Nemțanu Valentin din Brăila și Alexandrescu Mihai din București, vor demonstra publicului prezent la eveniment că performanța în concurs se poate obține indiferent de vârstă.

Totodată și participarea feminină este din ce în ce mai spectaculoasă. La fiecare etapă se realizează o grupă specială în care doamnele și domnișoarele reușesc să ocupe locuri importante în clasament și chiar pe podium.

Copii din Cluj vor participa sâmbătă 27 septembrie la antrenamentele libere cu începere de la ora 14:00 și duminică 28 septembrie la ultima etapa a Campionatului Național de Îndemânare Auto (concursul va începe la ora 11:00).
 
AMC Driving Academy va alinia la startul acestei competiții 13 copii cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani.

La categoria juniori Hanea Natalie - 11 ani și Hanea Mihnea - 13 ani, mai au șanse reale la titlul de vicecampion sau locul 3, la finalul  sezonului competițional. Situația clasamentului general în cadrul grupei destinată juniorilor arată astfel:
1. Pană Robert 17 ani 109 pct.
2. Stănoiu Alina 14 ani 70 pct.
3. Maftei Beatrice 14 ani 69 pct.
4. Hanea Natalie 11 ani 64 pct.
5. Hanea Mihnea 13 ani 63 pct.

Clasamentul categoriei Femina (la aceasta categorie participă femei care posedă permis sau junioare):
1. Maftei Beatrice 74 pct.
2. Stănoiu Alina 73 pct.
3. Hanea Natalie 68 pct.

Copii sunt optimiști și încrezători că vor putea face față cu brio ultimei etape de campionat și cu speranță că vor reuși să obțină la final un loc pe podium. „O să ne concentrăm mult pe partea tehnică a pilotajului și vom încerca să nu facem greșeli multe, să fim cât mai echilibrați la momentul cursei. Vom merge de plăcere în fața suporterilor Clujeni,  care sperăm să fie cât mai mulți”, a spus concurentul Hanea Mihnea.
„Îi așteptăm pe toți iubitorii de automobilism la acest spectacol și ne dorim să fiți alături de noi, să ne încurajați, iar cel mai bun dintre cei buni să câștige”, a declarat și Hanea Natalie, unul dintre concurenți.

Evenimentul se va desfășura în parcarea centrului comercial după următorul program:
Sâmbată, 27 septembrie 2014
- ora 14.00- antrenamentele piloților.
Duminică, 28 septembrie 2014:
- ora 10.30 - antrenamente cronometrate
- ora 11.45 - manșa I de concurs
- ora 13.00 - manșa a II-a de concurs
- ora 14.15 - manșa a III –a de concurs
- ora 17.30 - festivitatea de premiere

Campionatul Național de Îndemanare Auto este un eveniment sportiv ce a debutat în anul 2011, și care reprezintă alternativa legală și sigură pentru tinerii atrași de cursele auto, în care primează îndemânarea piloţilor și în plan secundar, caracteristicile tehnice ale automobilului de concurs.