monitorulcj.ro Menu

Sport

Echipele clujene țin steagul sus! Se trage cortina peste sezonul fotbalistic, toți ochii sunt pe „U” acum. „Feroviarii” s-au făcut de râs

Cu o etapă înainte de finalul sezonului în Liga a 3-a, cele patru echipe clujene înscrise în Seria a V-a sunt lipsite de emoțiile privind menținerea în eșalonul terț.

Astfel, dacă nu vor interveni alte probleme extrasportive, Sănătatea Cluj, Sticla Arieșul Turda, Unirea Dej și CFR Cluj II vor evolua și în sezonul următor în Liga a 3-a.

Astăzi se joacă ultimele partide din penultima rundă (29) a Seriei a V-a, una care poate decide definitiv atât campioana – și implicit echipa promovată în liga secundă –, cât și ultima echipă retrogradată. CS Iernut, Gaz Metan Mediaș II și MSE Târgu Mureș și-au luat deja adio de la Liga a 3-a, urmând să ia calea ligilor județene sau a desființării.

Clipe jenante pe stadionul CMC

Lipsa mizei pe final de campionat a oferit momente pe cât de comice, pe atât de rușinoase pe stadionul CMC din Cluj-Napoca. Duelul dintre „satelitul” campioanei și Sticla Arieșul s-a terminat... înainte să înceapă!, turdenii urmând să câștige partida cu 3-0, la „masa verde”. Motivul? Ambulanţa a sosit cu întârziere la meci și avea doar doi asistenţi, nu şi medicul delegat. S-a mai aşteptat un sfert de oră, conform regulamentului, iar centralul Claudiu Gaitin din Timişoara a pus capăt partidei, spre rușinea „feroviarilor”. Dacă tot au făcut deplasarea la Cluj-Napoca, turdenii au disputat o „miuță” amicală cu echipa secundă a campioanei, formată din două reprize a câte 30 de minute.

În urma partidei pierdute într-un mod penibil, CFR Cluj II se află pe locul 8 în Seria a V-a, cu 46 de puncte și este lipsită de orice grijă înaintea ultimei partide, în deplasarea „de vacanță” de pe terenul retrogradatei MSE Târgu Mureș. De cealaltă parte, dintre cele patru echipe clujene, Sticla Arieșul stă cel mai bine, locul 5, cu 49 de puncte, ceea ce oferă prilej de speranță pentru o eventuală promovare în sezonul următor.

Turdenii pot fi depășiți însă, astăzi, de Sănătatea Cluj, echipă aflată momentan pe poziția a 7-a, cu 47 de puncte. Neînvinși de trei partide, „virușii verzi” vor juca, de la ora 18:00, în Maramureș, pe terenul celor de la ACS Comuna Recea. Elevii lui Kis Csaba și Dan Matei au avut parte de un sezon bun, pe care vor să-l termine ca atare, astfel că Dan Roman, Cosmin Tilincă și compania promit că vor face viața grea maramureșenilor.

Doar un scenariu „nebun” mai poate încurca Dejul

Dejenii sunt singurii care mai au încă ceva emoții pe final de sezon, asta deși au învins, la limită, 1-0, Minaur Baia Mare, echipă aflată pe podium. Golul marcat din penalty de Bogdan Pop a dus-o pe Unirea la 5 puncte de ultimul loc retrogradabil (locul 11, 35 de puncte), ocupat momentan de Unirea Tășnad (locul 13, 30 de puncte). Pe lângă duelul din ultima etapă în deplasarea de la Olimpic Cetate Râșnov, sătmărenii vor da piept, astăzi, cu liderul AFK Csíkszereda Miercurea Ciuc. Între dejeni și Unirea Tășnad s-a „infiltrat” și AFC Hărman, brașovenii fostului rapidist Mugurel Buga având 32 de puncte și două meciuri rămase de disputat: astăzi, pe teren propriu, cu Olimpic Cetate Râșnov, respectiv în deplasare, cu Avântul Reghin, în ultima etapă.

Este bine să precizăm faptul că, în ultima etapă, Unirea Dej se va deplasa la Miercurea Ciuc pentru duelul cu AFK Csíkszereda. Confruntarea se dorește a fi unul de vacanță pentru ambele echipe, harghitenii putând obține astăzi promovarea în liga secundă după fluierul final al partidei din deplasare cu Unirea Tășnad. Astfel, înaintea duelului direct, dejenii le vor ține pumnii ciucanilor, care vor putea tranșa în 90 de minute soarta echipei promovate, semnând în același timp „sentința” ultimei echipe retrogradate. Totuși, doar calculele matematice și un deznodământ dramatic ar mai putea trimite Unirea Dej în liga județeană.

Așadar, după succesul lui CFR Cluj în prima ligă și rezultatele din eșalonul terț, sezonul fotbalistic clujean pare să se încheie cu brio. Singura care se lasă așteptată este Universitatea Cluj, reprezentanta județului în Liga a 2-a care, în pofida remizei albe cu Academica Clinceni, păstrează vie flacăra speranței promovării în prima ligă în an Centenar.