monitorulcj.ro Menu

Sport

„Vulturi” cu aripi tăiate în Gruia! CFR întoarce scorul cu Lazio și obține o victorie uriașă

Condusă cu 0-1, CFR Cluj a izbutit să întoarcă scorul cu măreața Lazio Roma, izbutind o victorie de răsunet, 2-1, în prima rundă a grupei E din UEFA Europa League.

„Vulturii”, fără aripi în Gruia! CFR întoarce scorul cu Lazio și obține o victorie uriașă

După o absență îndelungată din grupele vreunei competiții europene, așteptarea vișiniilor a luat sfârșit, într-un final, joi seară, în Gruia amorțită de frigul cicălitor de toamnă timpurie! Din nou în fața unui adversar de calibru, Dan Petrescu a aliniat la startul partidei cu Lazio o echipă prudentă, alegând un sistem defensiv, cu cinci apărători pe linia de fund. Cu toate acestea, chiar și fără starurile Ciro Immobile, Luis Alberto și românul Ștefan Radu, Lazio a trecut ca prin brânză printre „feroviari”, cărora nu le-a ieșit mai nimic în prima parte a jocului.

Primul semnal de alarmă l-a tras Sergej Milinkovic-Savic, lovitura de cap a căpitanului lazial fiind respinsă spectaculos de Arlauskis (`11). O misiune mult mai ușoară a avut lituanianul patru minute mai târziu, la un șut slab, expediat la firul ierbii de Joaquin Correa (`15). Mai organizați pe toate fronturile, oaspeții au deschis scorul la jumătatea primei reprize, Bastos reluând în forță din câțiva metri, cu genunchiul, o minge care a „perforat” poarta lui Arlauskis (`25). Haosul putea căpăta proporții, însă Manuel Lazzari, care a trecut ca fulgerul pe lângă Camora, mult prea lent, a trimis lamentabil mingea pe lângă poarta „feroviarilor” (`31).

Fără vreo ocazie clară de gol, CFR-ului i-a surâs norocul spre sfârșitul primei părți, „centralul” polonez arătând punctul cu var la o intervenție imprudentă în careu asupra lui Djokovic. Cu Omrani doar pe bancă, veteranul Deac și-a asumat rolul de executant. Și ce bine a făcut-o! Internaționalul român l-a trimis în colțul opus pe Strakosha, restabilind egalitatea cu o execuție simplă, dar sigură (`41). Cu toate acestea, tot italienii au fost mai periculoși, același Milinkevici-Savic trimițând din nou cu capul, mingea scurgându-se milimetric pe lângă stâlpul din dreapta lui Arlauskis (`45+1).

După pauză, alt joc, domnule!

Simțind parcă faptul că Lazio nu este, totuși, un monstru cu nouă capete, elevii lui Petrescu au început mult mai curajos mitanul secund. Intrat în locul lui Lacina Traore, Billel Omrani putea da lovitura în primele minute de la reluare însă, deși scăpat singur-singurel cu Strakosha, francezul a trimis dezamăgitor pe lângă poartă, ratând o ocazie rară la un asemenea nivel (`52). Tot nouarul campioanei și-a încercat norocul de la distanță, balonul trecând însă mult peste „transversală” (`57).

Încercând să arate cine e „șefa” în teren, Lazio putea intra din nou în avantaj, șutul expediat cu poftă de Jony fiind respins eroic de Arlauskis (`64). La poarta cealaltă, gazdele au cerut penalty la o învălmășeală în careul mic, mingea refuzând să intre în poarta lui Strakosha la o fază din care nimeni n-a înțeles nimic (`65). Cu un joc mult mai animat, cu ritm, tot o fază ciudată a stârnit delirul în Gruia! Adiță Păun l-a găsit în centrul careului pe Omrani, golgheterul nr. 1 al vișiniilor a reluat din prima, însă mingea a lovit bara transversală. Cu toate acestea, miraculos, balonul a revenit la vârful „feroviar”, care a trimis a doua oară spre poarta lui Strakosha, ieșit în întâmpinare. Mingea a lovit din nou bara, însă s-a scurs domol în plasa lazialilor (`75), oaspeții reclamând offside.

În fine, 2-1 pentru CFR!, iar elevii lui Simone Inzaghi, care părea că regretă că și-a lăsat acasă golgheterul, au început să alerge după egalare. Treziți din amorțeală, fanii campioanei și-au făcut simțită prezența în tribune, împingând de la spate băieții „Bursucului”. Roata s-a întors însă și nimic nu le-a mai ieșit oaspeților, care, văzându-se cu sacii în căruță, au scăpat din mâini o victorie ce părea facilă la un moment dat, oferind o nouă seară magică în Gruia, respectiv primele trei puncte pentru CFR într-o grupă complicată de Europa League.

CFR 1907 Cluj 2-1 Lazio Roma (1-1)

Stadion: Dr. Constantin Rădulescu, Cluj-Napoca
Spectatori: 8.500
Marcatori: Deac pen. 41, Omrani 75 / Bastos 25
Cartonașe galbene: Arlauskis 85, Cestor 90+2 / Leiva 41, Cataldi 70, Milinkovic-Savic 83
Arbitri: Daniel Stefanski - Marcin Boniek, Dawid Golis - Damian Sylwestzrak (toți din Polonia)
Observator și delegat UEFA: Marinus Koopman (Olanda), Joao Morais (Portugalia)

CFR 1907 Cluj (5-3-2)
G. Arlauskis - M. Camora (cpt.), M. Cestor, K. Boli, A. Burcă, I. Peteleu - A. Păun (J. Culio 83), D. Djokovic, M. Bordeianu - C. Deac (C. Golofca 90), L. Traoré (B. Omrani 46) / Antrenor: Dan Petrescu

Lazio Roma (3-5-2)
T. Strakosha - Bastos (B. Adekanye 80), F. Acerbi, D. Vavro - Jony (S. Lulic 80), V. Berisha (D. Cataldi 67), L. Leiva, S. Milinkovic-Savic (cpt.) - M. Lazzari - F. Caicedo, J. Correa / Antrenor: Simone Inzaghi