monitorulcj.ro Menu

Sport

Cu lacrimi în ochi, Juan Emmanuel Culio a spus adio CFR-ului și fanilor clujeni: „Mulțumesc!”

Ajuns la 36 de ani, mijlocașul argentinian a luat decizia grea de a pleca de la CFR Cluj.

Cu lacrimi în ochi, Juan Emmanuel Culio a spus adio CFR-ului și fanilor feroviari, sursă foto: captură video Facebook CFR Cluj

Într-un mesaj video emoționant postat pe pagina de Facebook a clubului feroviar, veteranul echipei și-a motivat decizia de părăsi prematur echipa din Gruia. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru suporterii campioanei, mai ales că, la începutul lunii februarie, idolul din teren semnase prelungirea contractului pentru încă un an. Recunoscut ca o voce importantă a campioanei României, argentinianul a devenit un adevărat lider al „feroviarilor”, având un cuvânt greu de spus şi în vestiar.

„Vreau să mă adresez mai întâi oamenilor de la CFR, colegilor mei, clubului. Am luat o decizie foarte dificilă, mi-e greu să vorbesc. Am luat decizia de a pleca de la club din motive familiale. Vreau să le mulțumesc în primul rând colegilor, antrenorilor, clubului, să le mulțumesc pentru toți acești ani frumoși pe care i-am petrecut aici, atât oamenilor de acum, cât și celor pe care i-am avut alături în perioada 2007-2011”, și-a început discursul, vizibil emoționat, Emmanuel Culio.

„A fost o decizie extrem de dificilă, la care m-am gândit mult, însă este cel mai bine pentru mine. Am o familie, care e mai presus de fotbal, mai presus de orice. Mereu am jucat pentru familia mea, am vrut să știu că ai mei sunt bine. Am petrecut ani minunați aici, în România, sunt foarte recunoscător nu doar CFR-ului, ci întregii țări. Mi-a deschis ușa și m-a făcut omul care sunt astăzi”, a continuat, în lacrimi, argentinianul.

„CFR mi-a oferit șansa să vin în Europa, mi-a dat un nume în Europa. Acest moment este mai dificil decât un meci, transpir, tremur, pentru că niciodată nu mi-am imaginat că voi lua această decizie. Viața te învață lucruri, așa este mai bine pentru colegii mei. Înainte de toate, trebuie să fiu sincer cu mine. Dacă familia mea mergea în Argentina, eu nu puteam sta aici fără ei. Dacă plecau, eu jucam rău, asta nu era bine pentru nimeni. Am vrut să las o impresie bună, pentru toată lumea”, a mărturisit mijlocașul.

„Vă spun că mereu o să vă port în suflet, fără îndoială, CFR va fi mereu în sufletul meu, este a doua mea casă. Noi nu suntem doar ceea ce vedeți la televizor, avem în spate o întreagă echipă, vă mulțumesc tuturor! Vă îmbrățișez puternic, dar etapa asta nu se încheie aici. Vreau să lucrez în continuare pentru club, să ajut, dar de acum încolo din afara terenului”, a conchis veteranul feroviar.

Culio a cules laurii succesului în Gruia

Ajuns la CFR Cluj în vara lui 2007, de la formația La Serena, din Chile, mijlocașul argentinian a devenit în scurt timp unul dintre jucătorii providențiali ai ardelenilor. Și-a întipărit numele în inima fanilor CFR-ului odată cu „dubla” magnifică de pe Stadio Olimpico, în victoria de răsunet cu AS Roma, 2-1, la primul meci din istoria echipei în grupele Champions League. Prima aventură la CFR avea să se încheie în ianuarie 2011, atunci când a semnat cu Galatasaray.

După aventura din Turcia, pentru Culio au urmat experiențele din Spania (Deportivo La Coruna, Las Palmas, Zaragoza, Mallorca) și Emiratele Arabe Unite (Al Wasl). În vara lui 2017 a revenit însă în Gruia, declarând că este fericit de alegere și devenind una din piesele „de rezistență” în mașina de fotbal a lui Dan Petrescu.

10 trofee are Juan Emmanuel Culio cu CFR Cluj: 4 titluri (2007-08, 2009-10, 2017-18, 2018-19), 3 Cupe ale României (2007-08, 2008-09, 2009-10) și 3 Supercupe ale României (2009, 20180, 2018)

225 de jocuri a bifat Culio în tricoul vișiniu, marcând 28 de goluri și oferind 33 de assisturi