Două pisici au fost decapitate în Cluj-Napoca. Polițiștii caută persoana vinovată.
Băiatul din Cluj care a ucis cu cea mai mare cruzime o pisică a fost internat în spital. Minorul a fost dat pe mâna poliției chiar de tatăl său.
Aeroportul din Cluj anunță introducerea zborurilor către Dubai. Pasagerii vor putea călători în Emiratele Arabe Unite începând cu 20 martie.
Consiliul Județean Cluj a alocat sume importante pentru Spitalul de Boli Infecțioase. Peste 5 milioane de euro au fost investiți în aparaturi medicale de ultimă generație.
Autorizațiile de construire eliberate la Cluj în 2020 sunt în creștere față de anul precedent. În ultimul an s-au eliberat peste 2.000 pe raza județului Cluj.
Șefa Biroului Salvamont – Salvaspeo Cluj, Rocsana Contraș, a făcut precizări privind informațiile apărute în presă, legate de relația sa cu Abdul Rahim.
Adrian Dohotaru susține că a fost sunat și amenințat cu moartea de către Abdul Rahim, iubitul Rocsanei Contraș, șef birou grad II la Salvaspeo Cluj și a Ariilor protejate montane administrate de Consiliul Județean Cluj.
Trei tineri drogați din Cluj au furat o mașină și s-au plimbat cu ea pe străzile orașului. Polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore.