monitorulcj.ro Menu

Horea Uioreanu, condamnat la închisoare

Fostul preşedinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat, joi, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

(P) Farmec câștigă un proces de 15 MILIOANE de euro cu ANAF

Curtea de Apel Cluj a dat câștig de cauză societății Farmec în fața Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală în procesul privind decizia de impunere a unei sancțiuni de aproape 57 de milioane de lei. Hotărârea nr 46 a fost pronunțată pe data de 18 februarie 2016.

Concurs TRUCAT la Universitatea Babeș-Bolyai

Un concurs pentru ocuparea unei poziții de conferențiar universitar la Facultatatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj a fost anulat definitiv de către Curtea de Apel Cluj după ce s-a înregistrat un șir de grave nereguli.

Audierile în cazul incidentului aviatic de pe Aeroportul Cluj continuă

Mai multe persoane au fost audiate în cazul dosarului deschis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj referitor la incidentul aviatic petrecut joi pe aeroportul clujean, când o aeronavă Blue Air a ieşit de pe pistă la aterizare, au declarat, luni, surse judiciare.