În trei comune din Cluj nu mai există niciun caz de COVID-19. Rata de infectare e 0, iar localnicii pot să își petreacă sărbătorile în siguranță, chiar și în contextul epidemiologic actual.
Clujenii se vor putea vaccina de anul viitor anti-COVID-19 în 30 de centre pregătite în tot județul.
Rata de infectare COVID19. În Cluj există nouă comune în care oamenii pot să stea liniștiți din punct de vedere al ratelor de infectare cu COVID-19.
O polițistă de 42 de ani a fost prinsă sub o autoutilitară în comuna Mociu, județul Cluj, în cursul zilei de ieri. Cadrele medicale au încercat să o salveze, dar a fost în zadar.
Consiliul Județean a finalizat asfaltarea drumului județean 150, de la Viișoara la Mociu. Lungimea este de peste 13 kilometri.
Un accident soldat cu un rănit s-a petrecut noaptea trecută.
Mai mulți credincioși ai unei biserici penticostale din Mociu, județul Cluj, s-au infectat de coronavirus, după ce pastorul a ținut adunări religioase, deși ordonanțele militare interzic acest lucru.
Un accident rutier a avut loc în această dimineață la Mociu, după ce o mașină a părăsit carosabilul și a ajuns într-un stâlp de pe marginea drumului.