Alin Tișe a reacționat dur după ce Szilard Tasnadi a fost numit oficial în funcția de prefect al Clujului și a anunțat că va cere demisia lui Vakar Istvan, vicepreședintele Consiliului Județean.
Ovidu Cîmpean, director de Dezvoltare în Primăria Cluj-Napoca, candidează pe lista PNL Cluj pentru un loc în Camera Deputaților.
Peste 20 de liberali clujeni „se bat” pe locurile eligibile de pe listele pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Printre ei se numără politicieni deja prezenți de ani buni în Parlament, dar și „nume noi”.
Liberalii clujeni se opun proiectului Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Ponta privind tolerarea şi încurajarea traseismului politic, prin care se intenţionează acordarea unui termen de 15 zile aleşilor locali pentru schimbarea partidelor din cadrul cărora au fost aleşi de cetăţenii români, în 2012.
Viceprimarul de la Câmpia Turzii, liberalul Dorin Lojigan, a fost schimbat zilele trecute din funcţie, prin votul consilierilor locali. Preşedintele executiv al PNL Cluj Mihai Seplecan îi cere prefectului judeţului să verifice legalitatea acestei schimbări.
Primăria Cluj-Napoca a reuşit în doi ani să modernizeze doar scările de pe aleea principală a Cetăţuii. Restul zonei este neamenajată şi acoperită de vegetaţie neîngrijită.
În cursul zilei de sâmbătă, 14 iunie, conducerile PDL si PNL Cluj au avut o întâlnire comună în cadrul căreia s-au discutat aspecte legate de constituirea majorităţilor de la nivelul unităţilor administrativ- teritoriale din judeţul Cluj.
Delegaţia Permanentă a PNL Cluj a decis, sâmbătă, susţinerea lui Klaus Iohannis la Congresul PNL de la sfârşitul lunii iunie pentru a candida la funcţia de preşedinte al României, iar senatorului Marius Nicoară să îi fie acordat un vot de încredere pentru a fi ales vicepreşedinte al PNL.